Mobgen BV a lansat proiectul unei aplicaţii care îşi doreşte să reprezinte, în lumea artei, ceea ce Shazam-ul este pentru cea muzicală. Smartify este un instrument cu care poţi afla detalii despre operele de artă pe care le fotografiezi cu telefonul, relatează GadgetReport.ro
Smartify funcţionează după acelaşi principiul ca şi Shazam. Dacă pentru piesele muzicale trebuie să apeşi pe un buton şi aplicaţia caută detalii despre autor, în cazul Smartify, aceasta caută informaţiile despre tabloul, statuia sau orice alt obiect artistic pe care îl vezi.
Aplicaţia Smartify va cuprinde, într-o primă fază, operele de artă de la Muzeul Luvru din Paris, Metropolitan Museum of Art din New York, Accessible Art Fair din Bruxelles, Laguna Art Museum din Los Angeles, Rijksmuseum din Amsterdam şi Wallace Collection din Londra.
Dezvoltatorii promit că baza de date va fi extinsă ulterior, iar aplicaţia va permite identificarea unui număr tot mai mare de opere de artă.
Interesant este şi faptul că, pentru a identifica operele, Smartify poate scana orice imagine, chiar şi dintr-o revistă sau un afiş.
Muzeografii au primit un interes ideea, mai cu seamă că vor avea acces la tot felul de informaţii privind profilul celor care utilizează informaţia. Mai mult, pe baza aplicaţiei, muzeele vor putea să stabilească care sunt obiectele de artă cele mai populare şi în ce măsură vizitatorii pot fi atraşi mai uşor la expoziţii.
Aplicaţia este disponibilă gratuit pentru iPhone şi Android.