Telepatia este posibilă, iar oamenii de ştiinţă lucrează la dezvoltarea unei tehnologii care ne-ar putea face, în viitor, să comunicăm prin intermediul gândurilor. Deşi pare subiect de film science fiction, există deja un studiu care demonstrează acest lucru, relatează GadgetReport.ro
Potrivit cercetătorului Jerry Adler, de la Universitatea din Washington, testele făcute până acum au demonstrat că, folosind o bobină magnetică ataşată creierului unei persoane, aceasta poate transmite cuvântul ”da” unei alte persoane aflat în cealaltă parte a clădirii. Când semnalul este primit, aceasta vede un fel de flash care îi semnalează recepţia.
Metodele mai puţin invazive şi care nu implică electrozi şi multe cabluri nu pot fi ”calibrate” foarte bine la ora actuală, însă se fac paşi importanţi şi în această privinţă, a declarat Adler.
Deşi pare incredibil, dincolo de transmiterea gândurilor, savanţii cred că vom putea transmite, telepatic, şi amintiri. Dovadă că, pe testele făcute pe şoareci, au reuşit să transmită amintirea unei sarcini din creierul unui şoarece în creierul altuia astlfel încât cel de-al doilea să o poată rezolva mai repede.
2 comentarii
francia no sabe que la crisis humanitaria en gaza es porque esta ocupada por una banda terrorista que roba la ayuda humanitaria a sus propios civilesque hasta le deja sin luz.que a provocado ya tres guerras con israel cuyas principales victimas son los civiles de gaza.cuya suerte les importa un comino