O lume întreagă își începe ziua uitându-se la televizor, citind pe internet sau ascultând la radio cele spun zodiie. Horoscopul este un instrument pe care mulți îl consideră important în viața de zi cu zi pentru că le oferă o perspectivă legată de viitor. Un studiu științific, dezvoltat de Universitatea Keimyung și Universitatea din Melbourne a evaluat modul în care astrologia are un impact real asupra vieții noastre.
Experții de la Universitatea Keimyung și de la Centrul pentru Știința Bunăsării de la Universitatea din Melbourne au folosit un eșantion masiv, reprezentativ la nivel național, combinat cu metode statistice pentru a determina legăturile dintre zodiac și bunăstare.
Eșantionul a inclus o populație diversă, cu o vârstă medie de 50 de ani și o ușoară majoritate de femei (55%).
Cercetătorul Mohsen Joshanloo a declarat pentru revista Kyklos, că a determinat semnele lor zodiacale și apoi a examinat opt variabile de rezultat legate de bunăstare: Fericirea generală, simptomele depresive, stresul psihologic, satisfacția la locul de muncă, satisfacția financiară, entuziasmul vieții, sănătatea generală și fericirea maritală.
Folosind diverse metode statistice, cercetătorul a demonstrat că semnele zodiacale nu au avut niciun efect semnificativ din punct de vedere statistic asupra a șapte din cele opt rezultate de mai sus.
Singura excepție a fost nemulțumirea financiară, pentru care a găsit un efect semnificativ. Dar chiar și așa, amploarea efectului a fost neglijabilă.
„Aceste rezultate indică faptul că consultarea semnelor astrologice ne spune la fel de puțin despre nivelul de bunăstare al unei persoane ca și simpla încadrare a acesteia într-o categorie pe baza unei aruncări de monedă sau a unui zar”, a declarat cercetătorul, conform PsyPost.
Legătura dintre momentul în care adormi și inteligența. Un studiu bulversant
Povestea lui Adam și Eva, confirmată științific? Un studiu bulversant lansat de experți