La o jumătate de secol după sfârșitul erei Apollo, NASA va lansa peste cîteva ore, în spațiu, racheta Space Launch System (SLS) și capsula Orion într-o călătorie de peste o lună în jurul Lunii. Programul Artemis plănuiește să trimită oameni pe suprafața Lunii la mai bine de 50 de ani de la ultima misiune Apollo. NASA dorește să stabilească o bază acolo, având în vedere că vizează o eventuală misiune cu echipaj pe Marte.
Prima misiune Artemis va fi lansată de la Centrul Spațial Kennedy pe 29 august, cu o fereastră de lansare de două ore, care se va deschide la ora locală 8.33.
Transmisia lansării va începe pe site-ul NASA la ora locală 6.30.
Misiunea Artemis I reprezintă un punct de cotitură crucial în planurile lunare ale NASA.
Nava spațială combinată SLS-Orion urmează să decoleze de la Centrul Spațial Kennedy din Cape Canaveral, trimițând capsula fără echipaj în jurul Lunii, și aducând-o pe Pământ după un zbor de testare de șase săptămâni, misiune care poartă numele Artemis I.
SLS reprezintă cel mai mare sistem de lansare verticală construit de NASA
Capsula Orion va zbura la 100 de kilometri deasupra Lunii în momentul cel mai apropiat, iar la reintrarea în atmosferă, câteva săptămâni mai târziu, va ieși în atmosfera Pământului cu o viteză de 25.000 km/h, înainte de a se prăbuși în largul coastei Californiei.
Călătoria este menită să supună vehiculul SLS – considerat cea mai complexă și mai puternică rachetă din lume – unui test riguros care să verifice sistemele sale în timpul unui zbor efectiv, înainte de a fi considerat gata să transporte astronauți. SLS reprezintă cel mai mare sistem de lansare verticală construit de NASA, de la rachetele Saturn V, care au fost folosite în programul lunar Apollo, din anii 1960 și 1970.
Programul Artemis al NASA, numit după zeița care a fost sora geamănă a lui Apollo în mitologia greacă antică, își propune să ducă astronauți pe Lună începând din 2025 și să înființeze o colonie lunară pe termen lung, ca o piatră de temelie pentru viitoare călătorii, și mai ambițioase, către Marte. Doisprezece astronauți au pășit pe Lună în timpul a șase misiuni Apollo din 1969 până în 1972, singurele zboruri spațiale care au plasat oameni pe suprafața Lunii. Toate regiunile explorate sau aflat în apropierea ecuatorului lunar.
Misterul luminii văzută de astronauții americani pe Lună în anii ‘70