Gena AMY1 este cea mai clară dovadă de până acum că dieta ne poate rescrie ADN-ul. Cartoful nu a schimbat doar bucătăria planetei, ci și genomul oamenilor care l-au domesticit. Un studiu publicat în revista Nature Communications arată că populațiile indigene din Anzi poartă astăzi cel mai mare număr de copii ale genei AMY1, gena amidonului, care ne ajută să digerăm acest tip de carbohidrat, iar avantajul s-a instalat cu mii de ani înainte de sosirea europenilor în America de Sud.
Ce este, de fapt, gena AMY1
Cercetătorii au măsurat numărul de copii ale genei AMY1 la 3.723 de persoane provenite din 85 de populații umane, folosind baze de date genomice publice. AMY1 produce amilaza salivară, enzima care începe descompunerea amidonului încă din gură. Logica este simplă: mai multe copii ale genei înseamnă mai multă enzimă, iar mai multă enzimă înseamnă o digestie mai eficientă a alimentelor bogate în amidon.
Diferența măsurată nu este subtilă. Andinii au între două și patru copii în plus față de restul grupurilor analizate, iar momentul în care avantajul apare în date coincide cu domesticirea cartofului, acum circa 10.000 de ani. Din acel punct, purtătorii unui număr mai mare de copii au avut un avantaj de supraviețuire sau de reproducere estimat la 1,24% pe generație, suficient cât selecția naturală să împingă constant frecvența genei în sus, generație după generație.
„Există foarte puține cazuri în care dovezile sunt atât de solide”, a spus Omer Gokcumen, biolog evoluționist la University at Buffalo și coautor al studiului, într-un comunicat preluat de Popular Science. Cercetătorul explică faptul că ipoteza adaptării genetice la dietă circulă de multă vreme în biologie, dar rareori poate fi demonstrată atât de clar.
Cum au exclus cercetătorii efectul colonizării
Cea mai delicată parte a analizei a fost separarea a două explicații concurente. Populațiile indigene din Peru aveau, în medie, mai multe copii ale AMY1 decât populația Maya din Mexic, un grup cu istorie evolutivă comună, dar fără tradiția cultivării cartofului. Întrebarea firească era dacă diferența vine din agricultură sau din filtrul brutal al foametei, bolilor și conflictelor declanșate după contactul cu europenii.
Pentru a lămuri asta, echipa a combinat simulări pe computer, tehnologii avansate de secvențiere a ADN-ului și mai multe teste statistice. Toate au dus la aceeași concluzie: adaptarea era deja instalată în Anzi înainte de contactul cu europenii, deci nu poate fi pusă pe seama selecției dramatice care a urmat colonizării.
Contextul: 10.000 de ani de cartof în Anzi
Cartoful a fost domesticit în zona înaltă din jurul lacului Titicaca, la peste 3.800 de metri altitudine, într-un mediu în care puține culturi rezistă. Astăzi, Solanum tuberosum este una dintre cele mai importante plante alimentare ale lumii, iar Centrul Internațional al Cartofului din Lima păstrează mii de accesiuni de soiuri native, multe dintre ele cultivate în continuare de comunitățile andine.
Dependența alimentară de tubercul a fost dublată de tehnici de conservare inventate local, precum chuño, cartoful expus alternativ la ger nocturn și soare, care poate fi păstrat ani la rând. Practic, timp de milenii, amidonul din cartof a fost coloana vertebrală a alimentației andine, exact tipul de presiune constantă care lasă urme în genom.
Fenomenul nu este izolat. Variația numărului de copii ale AMY1 a mai fost legată de diete bogate în amidon în alte populații agricole, iar cazul andin adaugă cea mai clară dovadă de până acum că schimbarea alimentației poate rescrie genetica unei populații într-un interval relativ scurt la scară evolutivă.
Ce înseamnă asta pentru dietele de azi
Concluzia are un ecou direct în discuția despre alimentația modernă, într-un moment în care aproape oricine are acces la bucătării de pe tot globul. Abigail Bigham, coautoare a studiului, a atras atenția asupra unei idei populare pe care rezultatele o contrazic: aceea că organismul uman ar fi rămas adaptat exclusiv la mediul paleolitic și că nu am fi făcuți pentru alimentele apărute după domesticire.
„Căile noastre metabolice nu sunt pur și simplu un produs al trecutului paleolitic”, a declarat Bigham, într-un comunicat citat de Popular Science.
Publicitate
Altfel spus, corpul uman a continuat să se adapteze la ce mâncăm în ultimii 10.000 de ani și, foarte probabil, o va face în continuare. Doar că ritmul evoluției biologice rămâne mult mai lent decât ritmul în care ne schimbăm meniul.
De reținut
Studiul nu spune că andinii digeră cartoful „mai bine” într-un sens moral sau că restul lumii ar avea o problemă cu amidonul. Spune ceva mai interesant: că o plantă cultivată de om a devenit, în timp, o forță de selecție naturală suficient de puternică încât să lase o semnătură vizibilă în ADN. Cartoful nu a fost doar hrană, ci și presiune evolutivă.
Dacă te interesează cum influențează prepararea alimentelor sănătatea, am scris pe larg despre legătura dintre cartofii prăjiți și riscul de diabet și despre metoda prin care cartofii prăjiți absorb mult mai puțin ulei. Iar dacă te pasionează genetica populațiilor, merită citit și materialul despre strămoșii „fantomă” descoperiți în ADN-ul uman, alături de reportajul nostru despre observatorul vechi de 5.000 de ani din Peru.
Surse: studiul publicat în Nature Communications și comunicatul UCLA Newsroom.
