O serie de incidente OZN au avut loc între 2007 și 2009 în orașul Kumburgaz, situat în apropiere de Istanbul, Turcia. Evenimentele au uimit mass-media și pe pasionații de OZN-uri, după ce imaginile și videoclipurile cu aceste apariții au devenit virale pe internet. Dovada video a OZN-urilor împărtășită de un paznic de noapte pe nume Yalcin Yalman ar putea fi o altă dovadă puternică a tehnologiei extraterestre.
În 2008, Yalcin Yalman lucra ca paznic de noapte la fabrica Yenikent, de unde a filmat o serie de videoclipuri uimitoare cu OZN-uri, plutind deasupra Mării Marmara, în apropiere de Kumburgaz. El chiar și-a arătat camera sa de ocazie presei într-o conferință de presă organizată la hotelul Dedeman din Istanbul.
Din cauza filmărilor tremurate, unii sceptici au susținut că obiectele misterioase de pe cerul Turciei ar fi putut fi o dronă americană sau o altă aeronavă.
Cu toate acestea, numeroși experți au confirmat că videoclipurile erau autentice.
În plus, mulți oameni au fost martori ai evenimentelor captate de cameramanul amator.
Inițial, înregistrarea video a fost analizată și făcută publică de către Sirius UFO Space Sciences Research Center, condus de cercetătorul Haktan Akdoğan.
În 2009, au existat martori de 8-10 persoane, inclusiv UFOlogul Dr. Roger Leir, care, de asemenea, a fost martor și a verificat observarea OZN-ului din Kumburgaz.
Dr. Leir, Yalman și alții au mers la Kumburgaz pentru a filma OZN-uri.
Grupul a stat treaz de la miezul nopții până la ora 4 dimineața pentru a surprinde orice posibilă apariție.
Condițiile erau ideale, cu cer senin, fără nori.
În timpul filmărilor, ei au observat un obiect luminos sub luna plină, care inițial a părut a fi o potențială stea sau planetă.
Pe măsură ce s-au concentrat asupra acestui obiect, au descoperit o navă semicirculară cu o multitudine de lumini, posibil în formă de bumerang sau de farfurie cilindrică.
„Te-ai gândi: „Ei bine, Doamne, un cer strălucitor, o lună strălucitoare, nu vei vedea nimic”. Dar în acest caz, luna a fost de mare ajutor. În esență, a luminat porțiunea exterioară a ambarcațiunii, care inițial, când am văzut-o, semăna puțin cu un bumerang, deoarece nu o vedeam direct, așa că nu puteam să ne dăm seama de forma exactă. Dar apoi am trecut la filmarea completă a acesteia și am putut vedea că era fie un bumerang, fie că ne uitam la o anumită porțiune a unei nave cilindrice sau a unei farfurii”, a declarat Dr. Leir.
,,S-a întors de câteva ori, așa că am putut vedea partea laterală, și părea că ar fi putut avea formă de farfurie. Dar apoi am avut parte de cel mai mare șoc din viața noastră, deoarece am putut vedea lumina care emana din partea internă a navei în trei zone. Am văzut câteva entități reale care, indiferent ce făceau, se uitau în partea din față a navei, la fel cum ne uitam și noi la ele.”, a mai spus acesta.
30 de clipuri cu OZN-uri
Din 2007 până în 2009, Yalman a înregistrat aproximativ 30 de videoclipuri. Filmările au fost realizate cu un MiniDV Canon DM-GR1-A bazat pe sistemul NTSC, cu o diafragmă setată la un maxim de 1,8. Este vorba despre o optică 3CCD 20x 100x cu un teleconvertor montat pe un adaptor de 58 mm. Teleobiectivul este o lentilă model Sony VCL HGD 1758, x 1,7.
Misterul „Papirus Tulli”. Documentul din Egiptul antic care vorbește de OZN-uri
Videoclipurile au fost examinate de două organizații influente sponsorizate de stat din Turcia, „Consiliul de Cercetare Științifică și Tehnologică din Turcia” și „Observatorul Național TUG”.
Obiectivul acestora a fost de a identifica orice dovadă de falsificare, dar rezultatele au susținut autenticitatea videoclipurilor.
Casetele de film originale au fost studiate și de experti din Japonia, Chile, Brazilia și Rusia și, în ciuda mai multor încercări, nimeni nu a reușit să demonstreze în mod concludent dovezile unei farse, fraude sau manipulări, lăsând cazul neidentificat.
Camera lui Yalman era dotată cu o opțiune de zoom care i-a permis să îi surprindă chiar și pe piloți, stând în una dintre nave. Imaginea este tremurândă din cauza mișcărilor mâinii în timp ce face zoom.
Cu toate acestea, cu ajutorul softului de editare, videoclipul a fost stabilizat, iar rezultatul a șocat pe toată lumea. În imagine puteau fi văzute două figuri umanoide cu ochi mari și negri și capete supradimensionate.
Potrivit raportului emis de Consiliul de Cercetare Științifică și Tehnologică din Turcia, examinarea acestor cadre a dat următoarele rezultate:
– Imaginile au fost înregistrate în format digital NTSC .
– Data de pe video indică faptul că înregistrările au fost realizate în anii 2007, 2008 și 2009.
– Imaginile filmate ale obiectului care au în mod vizibil o anumită configurație nu sunt animații pe calculator, efecte video speciale sau imagini sau modele create în studio. Imaginile sunt autentice.
– Prima observație făcută pe baza filmărilor este că unele dintre imagini au fost înregistrate pe cerul nocturn, la o anumită altitudine față de orizont. De asemenea, filmarea cuprinde imagini ale Lunii în unele părți, ceea ce dovedește că filmarea a fost realizată pe timp de noapte și în aer liber. Însă, faptul că afișajele digitale ale datei arată AM în anumite cadre și PM în altele, ridică suspiciuni cu privire la validitatea orei în care au fost realizate înregistrările.
– Deoarece în unele părți nu există niciun alt obiect care să poată fi prezentat ca referință în cadrele de prim-plan și nu au fost găsite diferențe observabile la examinarea de fond, nu au putut fi determinate locația reală, distanța, dimensiunile și natura obiectelor.
Povestea ,,bătăliei OZN-urilor” din 1665. O investigație ieșită din comun
– Prin examinarea filmărilor de mai multe date, există o mare posibilitate ca 2-3 obiecte diferite să fi fost surprinse. Cu toate acestea, este dificil de determinat dacă obiectele sunt în mișcare sau nu.
– Reflexiile de lumină asupra obiectelor sunt uneori cauzate de lună, care se afla într-un loc convenabil în acel moment, iar alteori sunt produse de unele alte surse de lumină.
– Reflexia de lumină din partea stângă a obiectului care se vede la filmările din 10 august nu este produsă de lună.
În acel moment, luna se afla într-o fază destul de apropiată de faza de „lună nouă” și se afla la o proximitate/unghi de aproximativ 10 grade față de orizont.
Mai mult, analiza de procesare a imaginilor efectuată pe unele părți ale filmărilor a relevat faptul că centrul obiectului are aceeași densitate ca și fundalul său, respectiv este de natură transparentă.
Povestea epavei unui OZN „în miniatură” prăbușit în Marea Britanie