Poarta Tauchira din orașul antic Ptolemais păstrează 626 de semne săpate în calcar, iar acum se știe la ce serveau. Nu sunt semnături de meșteri orgolioși, ci piesele unui sistem de organizare a muncii, a transportului și, foarte probabil, a plăților, pus la punct acum peste două milenii pe coasta Libiei de astăzi.
Un oraș bogat și o poartă monumentală
Ptolemais s-a dezvoltat pe litoralul nordic al Libiei actuale și a devenit un centru administrativ și comercial important al Cirenaicii sub dinastia ptolemeică, după cuceririle lui Alexandru cel Mare. Arhitectura monumentală reflecta statutul și averea orașului, iar poarta care lega așezarea de drumul spre Tauchira era una dintre cele mai impunătoare piese ale fortificațiilor.
Structura a fost construită sau reconstruită substanțial în secolul al II-lea î.Hr., posibil în timpul domniei lui Ptolemeu VIII Physcon, care a condus Cirenaica între aproximativ 145 și 116 î.Hr. Sute de blocuri de calcar prelucrate cu grijă au ajuns până în zilele noastre, multe purtând litere grecești, combinații de litere și monograme mai elaborate, al căror rost a rămas neclar timp de decenii.
Poarta Tauchira: 27 de tipuri de semne și cel puțin șapte echipe
Arheologa Anna Kordas, de la Universitatea din Varșovia, a realizat prima analiză completă a acestor marcaje, studiindu-le forma, poziția pe fiecare piatră și distribuția în ansamblul construcției. Cercetarea, publicată în European Journal of Archaeology, a identificat 27 de tipuri distincte de însemnări.
Primul sistem folosește litere grecești: alfa, beta, gamma, delta, epsilon, zeta și eta. Repetarea lor sugerează că la ridicarea porții au lucrat cel puțin șapte echipe separate. Al doilea sistem este format din monograme construite din două sau mai multe litere, care ar putea identifica ateliere anume sau chiar cetățeni bogați care au finanțat ori au furnizat mână de lucru pentru anumite porțiuni.
„Materialul indică un sistem mult mai complex”, a declarat Anna Kordas pentru Agenția Poloneză de Presă, explicând că semnele nu pot fi reduse la simple semnături ale unor meșteri individuali.
Potrivit cercetătoarei, marcajele ajutau la sortarea blocurilor, la urmărirea etapelor de prelucrare, la organizarea transportului din carieră și la montarea fiecărei pietre exact în locul prevăzut.
Semne făcute în etape diferite
Poziția și execuția simbolurilor arată că nu au fost făcute toate în același moment al șantierului. O categorie cuprinde litere mari, tăiate grosier, pe suprafețe nefinisate. Câteva apar chiar cu capul în jos în construcția terminată, dovadă limpede că fuseseră gravate înainte ca blocurile să ajungă la locul final. Acestea identificau, cel mai probabil, echipele în carieră, la fasonarea inițială și în timpul transportului.
Detaliul cu adevărat interesant este că acest tip de marcaj se păstrează exclusiv pe latura dinspre oraș. Kordas argumentează că observația susține ipotezele mai vechi conform cărora o scară de lemn se sprijinea pe această parte a construcției, ascunzând vederii suprafețele mai brute.
A doua categorie apare numai pe pereții exteriori ai turnurilor porții. Aceste semne sunt executate mult mai atent și plasate central, pe verticală, pe pietrele deja finisate, ceea ce indică gravarea după montaj. Este un aspect neobișnuit: pe multe clădiri grecești și elenistice, marcajele pietrarilor erau șterse la finisare. La Ptolemais, unele au fost lăsate intenționat la vedere.
Nu doar organizare, ci și bani
Aici apare cea mai îndrăzneață parte a interpretării. Kordas propune ideea că șirul de litere de la alfa la eta ar corespunde echipelor plătite inițial din fondurile orașului, iar alocarea unei litere fiecărui atelier ar fi oferit o metodă simplă de urmărire a contribuției fiecăruia.
Mai sus de nivelul plintei apare însă un alt sistem de marcare, iar această schimbare ar putea semnala o schimbare a modului de finanțare. Proprietarii de ateliere sau alți locuitori avuți ar fi pus la dispoziție munca angajaților lor drept contribuție pentru comunitate, în rolul de binefăcători locali. Practica are precedent documentat în lumea elenistică: o inscripție din secolul al II-lea î.Hr. de la Teangela, în Caria, în sud-vestul Turciei de azi, consemnează o formă similară de muncă donată.
Un cod de bare cu 2.000 de ani înainte de termen
Ridicarea porții a cerut mult mai mult decât tăierea și stivuirea pietrelor. Fiecare bloc trecea printr-o succesiune de operațiuni: alegerea locului de extragere din rocă, fasonarea sumară, transportul la șantier și, în final, ajustarea pe poziție, lângă blocurile vecine. De aceea, unele semne au fost adăugate în carieră, iar altele la montaj.
„Chiar și marcajele mici puteau avea o funcție esențială”, spune Kordas, precizând că ele arătau rapid rolul unei pietre, locul ei în structură sau echipa căreia îi aparținea.
Paralela cu prezentul este izbitoare. Șantierele mari de astăzi folosesc numere, litere și coduri pentru a identifica elementele prefabricate și pentru a garanta că mii de piese ajung exact unde trebuie, în ordinea corectă. Cele 626 de semne de la Ptolemais arată că problema era aceeași acum două milenii, iar soluția, surprinzător de asemănătoare.
Dacă te interesează astfel de povești, citește și despre dispariția carelor de luptă din armatele antichității, despre gropile stranii din Epoca Fierului descoperite în Danemarca sau despre vaza de alabastru care rescrie istoria Egiptului antic.
Surse: studiul publicat în European Journal of Archaeology și materialul Science in Poland al Agenției Poloneze de Presă.
