Sfinxul din Egipt ar fi fost construit de o civilizație mult mai veche decât cea egipteană, arată rezultatele unui studiu făcut de experții în arheologie. Vârsta reală a Sfinxului ar fi de peste 800.000 de ani.
Sfinxul de platoul Giza din Egipt a fost sculptat într-un singur bloc de calcar și este cel mai mare din lume cu aceste caracteristici, 73 de metri lungime, 19 metri lățime și 20 de metri înălțime.
Deși în prezent Sfinxul are o nuanță de nisip, există indicii că în trecut a fost colorat.
O legendă incredibilă
Se spune că într-o placă de granit situată între labele sale, în jurul anului 1400 î.Hr. faraonul Twemes IV a auzit vocea Sfinxului într-un vis. Ea i-a spus că, dacă o va dezgropa, va un mare rege.
Aceasta a fost prima încercare de a expune complet corpul Snxului, însă faraonul a reușit doar să îi dezgroape labele.
Abia între anii 1925 și 1936 o operațiune majoră a îndepărtat tot nisipul care acoperea corpul sfinxului.
Arheologii au stabilit atunci că Sfinxul a fost construit între anii 2558 și 2532 î.Hr., dar mulți cercetători independenți insistă că impunătoarea statuie de calcar este mult mai veche decât susțin arheologii și egiptologii.
Cât de vechi sunt piramidele egiptene? De ce le-au construit
O descoperire importantă
În 1992, John Anthony West a zguduit comunitatea științică cu afirmația sa că Sfinxul a fost sculptat cu 10 000 de ani mai devreme, într-o perioadă anterioară transformării Egiptului într-un deșert.
West și alți cercetători au susținut că academicienii au uitat un detaliu important: corpul sculpturii are semne distincte de eroziune a apei.
După evaluarea vârstei Sfinxului, West a găsit alți oameni de știință care i-au împărtășit observația cu privire la descoperirea unei povești total diferite de cea care era acceptată în mod obișnuit.
Căutările lui West l-au determinat pe Robert Schoch, profesor de geologie la Universitatea din Boston, să efectueze cercetări inovatoare privind originile nu numai ale Sfinxului, ci ale întregii regiuni, precum și implicațiile sale asupra originii umanității.
Schoch, în anii 1990, a realizat că există o neconcordanță între datarea acceptată academic și ceea ce evidențiau faptele. După o inspecție atentă, Schoch și-a dat seama că Sfinxul a supraviețuit unor condiții meteorologice intens umede, care contrastează cu condițiile aride ale deșertului Sahara din prezent.
O inundație în Egipt?
Profesorul Schoch a concluzionat că arheologii au neglijat semnele de eroziune cauzate de inundații puternice care erau neobișnuite pe platoul egiptean în urmă cu 5.000 de ani, dar care ar putut avea loc în urmă cu 10.000-12.000 de ani, în timpul sfârșitului ultimei ere glaciare.
Aceasta ar fi provocat inundația și creșterea nivelului oceanelor la nivel mondial. Pentru Schoch, aceasta a fost o descoperire interesantă, dar știința convențională a primit-o cu scepticism și negare.
Potrivit cercetărilor oamenilor de știință Manichev Vjacheslav, Institutul de Geochimie a Mediului al Academiei Naționale de Științe a Ucrainei și Alexander G. Parkhomenko, de la Institutul de Geografie al Academiei Naționale de Științe a Ucrainei: „corpuri mari de apă au erodat parțial monumentul Sfinxului, creând cavități tăiate în valuri pe pereții săi verticali”.
O anumită urmă de eroziune apare într-o cavitate mare a Sfinxului și corespunde nivelului apei de la începutul Pleistocenului.
Pe baza acestor dovezi, geologii au ajuns la concluzia că statuia se afla deja pe platoul Giza în acea perioadă.
Potrivit lui Manichev și Parkhomenko, un mecanism natural ar putea explica ondulațiile și caracteristicile misterioase ale Sfinxului: impactul valurilor asupra rocilor.
Cine a construit cu adevărat piramidele din Egipt? Noi dovezi despre misterul de pe Platoul Giza
Acest proces produce o uzură a rocii, fapt care poate fi observat în aceste cavități din Sfinx și care i-a făcut pe oamenii de știință ucraineni să se gândească la faptul că acest monument ar fi putut fi afectat de scufundarea în corpuri mari de apă, și nu în ogoarele regulate ale Nilului.
În mod surprinzător, acest fapt a devenit o dovadă că Sfinxul ar putea avea o vechime de până la 800.000 de ani, când Marea Mediterană ajungea până în sudul Egiptului, trecând prin platoul Giza, iar acest lucru ar explica semnele distincte de eroziune ale Sfinxului, cauzate de apa de mare care l-a lovit de-a lungul a mii și mii de ani.
Unii ar putea spune că teoria propusă de Manichev și Parkhomenko este prea extremă, deoarece plasează Sfinxul într-o epocă în care nu existau oameni moderni, conform standardelor evoluționiste acceptate în prezent.
Printre aceștia, autorul și cercetătorul Andrew Collins sugerează că, deși această formațiune stâncoasă ar fi fost erodată de Marea Mediterană, statuia regală ar fi putut fi sculptată la o dată mult mai târzie.
Pe scurt, roca este veche, dar statuia este relativ mai puțin veche și imposibil de datat prin tehnologia actuală.
Inginerul egiptean Robert Bauval afirmă că nu există inscripții în Sfinx, sculptate pe un perete sau pe o stelă, și nici papirusuri care să asocieze statuia cu perioada faraonilor Egiptului antic.
Sfinxul și marile piramide datează dinainte de marele potop?