Dacă ai fi trăit acum 270 de milioane de ani, poate că te-ai fi gândit de două ori înainte de a face o baie în mare. Era posibil să te întâlnești cu unul dintre cei mai teribili monștri preistorici din lumea subacvatică: Helicoprion.
Atunci când un geolog rus a descoperit o fosilă ciudată în timpul unor săpături în Munții Ural în 1899, nu știa că acesta era doar începutul a ceea ce avea să devină un mister de durată pentru paleontologii din întreaga lume.
Timp de zeci de ani, experții au încercat să descifreze nu doar ce fel de creatură a aparținut acest vârtej de dinți în formă de spirală, amintind de o drujbă, ci și unde a fost localizat pe corpul acesteia.
După ce a descoperit prima fosilă de acest fel, Alexander Petrovich Karpinsky a numit-o Helicoprion, ceea ce înseamnă „ferăstrău în spirală”.
La o examinare mai atentă, el și-a dat seama că era de fapt rămășițele fosilizate ale unei spirale create de dinți asemănători cu cei de rechin.
Problema cu rechinii este că scheletul lor este alcătuit din cartilaje și nu din oase, ceea ce înseamnă că singura parte a corpului lor care se fosilizează sunt dinții.
Provocarea pentru paleontologi a fost să reconstituie cum ar fi arătat o creatură marină antică doar pe baza colților săi fosilizați. Acest lucru poate explica de ce le-a luat atât de mult timp să rezolve misterul.
Karpinsky a fost foarte aproape atunci când a sugerat că spirala de Helicoprion făcea parte din gura unui rechin, dar inițial a presupus că făcea parte dintr-un bot spiralat asemănător cu cel al unui elefant.
Paleontologul american Charles Rochester Eastman a fost sceptic, propunând în 1900 că făcea parte din înotătoarea dorsală a rechinului.
În anii următori, zeci de specimene similare au fost descoperite în locuri îndepărtate de pe glob. Dar, în lipsa unui context corporal, experții au fost nevoiți să continue să formuleze ipoteze cu privire la locația și funcția reală a dinților săi neobișnuiți.
Totul s-a schimbat în 2013, când cercetătorii au decis să facă o scanare CT a unei fosile de Helicoprion descoperite în Idaho în anii 1950 și depozitată la Muzeul de Istorie Naturală din Idaho.
Această fosilă particulară includea segmente din ceea ce a fost odată maxilarul lui Helicoprion și astfel au putut în sfârșit să înțeleagă cum se potrivește vârtejul de dinți.
Măsurând undeva între patru și șapte metri lungime, Helicoprion era de fapt un fel de pește eugeneodont cartilaginos și nicidecum un rechin.
În mijlocul gurii sale, poseda o spirală remarcabilă de dinți, care ieșea în afară acolo unde te-ai aștepta să vezi o limbă, la fel ca o drujbă.
Experții cred acum că, timp de peste 20 de milioane de ani, structura dentară a lui Helicoprion a fost folosită pentru a-și tăia prada sau chiar pentru a îndepărta cochiliile de la cefalopodele cu corpuri dure.
