Faptul că nu Cristofor Columb a descoperit America este deja o certitudine, pirații japonezi și vikingii fiind cu sute de ani înainte pe ,,Noul Continent”. Există însă și alte zone pe care oamenii le-ar fi explorat cu mult înainte de ce ne spune istoria în ziua de astăzi, iar o dovadă concretă este celebra hartă a lui Mercator.
Harta lumii din 1569 a cartografului Gerardus Mercator arată toată Groenlanda (nu fusese încă descoperită oficial). Mai mult chiar, continentul este prezentat ca fiind fără gheață pe coastele sale. În plus, pe hartă apare și un vechi țărm al Golfului Hudson.
Nici un explorator din secolul al XVI-lea nu ar fi putut ajunge în Antarctica și în nordul Groenlandei în această perioadă, cu atât mai puțin să le fi văzut fără gheață la coastele lor.
Columb nu a descoperit America! Pirații japonezi ar fi ajuns cu 5000 de ani înainte
Pe baza unei analize a evoluției climei Antarcticii și a Groenlandei de Nord, cercetătorii au descoperit că încălzirea globală care a urmat ultimei ere glaciare a fost suficientă pentru ca, în urmă cu 3.700 de ani, coastele Antarcticii și ale Groenlandei să nu mai fie acoperite de gheață.
Gerardus Mercator își preluase informațiile de pe o hartă și mai veche, din 1531, a lui Finaeus. În plus oferea și explicații concrete despre continentele necunoscute.
Mercator afirmă în secțiunea Americii de Nord a hărții sale mondiale din 1569: ” Al treilea scop pe care l-am avut în vedere a fost acela de a arăta ce părți ale lumii erau cunoscute de către antici, pentru ca limitele geografiei antice să nu fie necunoscute și pentru ca omagiul cuvenit să fie adus epocii anterioare .”
Apoi continuă, după ce citează călătoriile menționate de Pliniu și Herodot: „Este clar, așadar, că continentul nostru este înconjurat de ocean și că întinderea sa era cunoscută de antici; și este evident, pe baza autorității lor, că a fost în mare parte descrisă. În mod evident, se înșeală acele persoane care fac ca Noua Indie să fie continuă cu Asia. ” (Feit, 1926).
Cuvintele „continentul nostru” se referă atât la America de Nord, cât și la America de Sud, care sunt etichetate pe harta lui Mercator „India Nova” sau Noua Indie în traducere.

Și, pe baza acestor cunoștințe străvechi, Mercator recunoaște că America de Nord nu făcea parte din Asia.
În sprijinul afirmației lui Mercator se află multe hărți bine-cunoscute ale Americii din secolul al XVI-lea, care nu pot fi explicate ca fiind rezultatul vreunei explorări cunoscute de către europeni.
Câteva exemple notabile sunt: Harta lumii Waldseemuller, 1507, și Globul Lenox, 1510, care prezintă coasta de vest a Americii de Sud.
Balboa, primul european care a văzut Pacificul dinspre Americi, a ajuns acolo abia în 1513, după ce a traversat Panama.
Magellan a navigat pe lângă vârful sudic al Americii de Sud în 1521, dar nu a văzut niciodată cea mai mare parte a coastei sale vestice.
Au fost vikingii în America de Sud cu peste 400 de ani înainte de Columb?

Cu o experiență de 15 ani în domeniul jurnalismului IT&C, Cristi Popa este un expert în a traduce complexitatea tehnologică în termeni simpli și ușor de înțeles pentru publicul larg. Pasionat de inovație și tehnologie, el urmărește îndeaproape evoluțiile din industrie și le aduce la cunoștința cititorilor într-un mod captivant și informativ.
Cristi Popa a lucrat pentru publicații de top, atât online, cât și offline, unde a acoperit o gamă largă de subiecte, de la lansări de produse noi și tendințe tehnologice emergente, până la probleme de securitate cibernetică și impactul tehnologiei asupra societății. El a intervievat lideri din industrie, experți și utilizatori obișnuiți, oferind cititorilor perspective unice și valoroase asupra lumii tehnologiei.
Pe lângă activitatea sa jurnalistică la GadgetReport.ro, Cristi este un vorbitor public căutat și un moderator la evenimente din domeniu.
Cristi Popa este un jurnalist dedicat și un profesionist cu o etică puternică. El este cunoscut pentru capacitatea sa de a se adapta rapid la noile tehnologii și pentru a oferi informații corecte și la timp.
Pe lângă activitatea sa profesională, Cristi este un pasionat de tehnologie și un utilizator avid de gadgeturi. El este mereu în căutarea de noi tehnologii și gadgeturi care să-i facă viața mai ușoară și mai interesantă.
2 comentarii
Nu cred ca a traversat Panama in 1513……………………
Pingback: XVIII.Versuri proprii, 17.001-17.250 prelucrări, Versificări, | Toma Brumusescu's Blog