Apple pregătește lansarea, în toamnă, a noii generații de smartphone-uri iPhone 12, iar noi informații vin să acrediteze ideea că cel puțin unul dintre cele patru modele va fi cel mai puternic telefon construit vreodată de Apple.
Cunoscutul blogger @L0vetodream a lansat un nou indiciu despre specificațiile interne ale noilor telefoane.
Apple va include pe noile iPhone 12 cipul A14, pe 5 nanometri, care, pe lângă faptul că va fi extrem de puternic, va consuma și mai puțină energie. Potrivit informațiilor de ultimă oră, noul System On a Chip (SoC) va include actualizări RAM pentru cel puțin două dintre modelele iPhone 2020.
Leaker-ul sugerează că cele două telefoane iPhone 12 Pro vor avea 6 GB RAM, în timp ce modelele iPhone 12 vor avea 4 GB RAM. În prezent, iPhone 11, iPhone 11 Pro și iPhone 11 Pro Max include un cip A13 cu 4 GB RAM.
Zvonurile susțin că Apple va lansa iPhone 12 în două dimensiuni, de 5,4 și 6,1 inci, în timp ce iPhone 12 Pro va fi oferit cu ecrane de 6,1 respectiv 6,7 inci.
Merită menționat faptul că @ L0vetodream a prezis corect mai multe anunțuri Apple în acest an, de la noul iPad Pro cu Magic Keyboard până la macOS-ul Big Sur.
GadgetReport.ro relata, recent, că noua generație de telefoane iPhone 12, pe care Apple urmează să o prezinte în toamnă, va aduce un nou ecran, ProMotion, de 120 Hz, fapt care îi va oferi un plus la capitolul luminozitate, contrast și afișarea imaginilor dinamice, o facilitate excelentă mai ales în zona de gaming.
Potrivit expertului Max Weinbach, noul iPhone 12 va include o rată de refresh dinamică, între 60 și 120 de Hz, care se va activa automat în funcție de aplicațiile folosite – jocuri, filme, browsing etc.
O altă informație nouă este că Apple va dota noua generație iPhone 12 cu o baterie mai mare decât pe modelele anterioare, de 4400 mAh față de 3979 mAh, fapt care îi va oferi un plus la capitolul autonomie.
CE ALTE NOUTĂȚI VA ADUCE IPHONE 12
Din punct de vedere al designului, principalul nou element adus de seria iPhone 12 va fi bretonul mai mic, urmare a implementării unei noi versiuni de Face ID, care va integra un senzor True Depth mai mic.
De asemenea, există zvonuri despre integrarea acestui senzor sub ecran, însă este puțin probabil ca acest lucru să se materializeze în 2020.
În varianta de bază, iPhone 12 va avea un display de 5,4” OLED și un sistem cu două camere foto (wide şi ultra-wide). iPhone 12 Plus va beneficia de un ecran ceva mai mare, de 6,1”, însă va avea aceleași specificații.
Pe lângă cele două telefoane, la fel ca în cazul seriei iPhone 11, Apple va lansa, cel mai probabil, şi două iPhone 12 Pro.
iPhone 12 Pro va avea un display de 6,1” cu sistem cu trei camere foto şi senzor TOF, iar iPhone 12 Pro Max, va include un ecran de 6,7”, cu aceleași specificaţii printre care s-ar putea afla o rată de refresh de 120 Hz și conectivitate 5G.
La acest capitol, Apple va trece, mai mult ca sigur, la memoriile LPDDR5, cu 6 GB pentru modelele Pro şi 4 GB pentru cele standard.
În ceea ce privește procesorul, vom vedea pe iPhone 12 noul chipset Apple A14 Bionic, pe 5nm, care ar trebui să ofere un plus de performanţă de cel puţin 15% faţă de A13 Bionic.
Noul procesor va fi și mai eficient energetic, urmând să consume cu 30% mai puțină energie decât modelul din 2019.
IPHONE 12, PRIMUL TELEFON 5G DE LA APPLE
În ceea ce privește conectivitatea 5G, experții estimează că iPhone 12 şi 12 Plus vor accesa 5G de tip sub-6GHz, în timp ce iPhone 12 Pro şi 12 Pro Max ar putea să integreze şi antene mmWave, cu o acoperire și o viteză de transfer semnificativ mai mare.
CÂT VOR COSTA NOILE IPHONE 12
Noile telefoane vor costa probabil la fel ca cele din 2019, în momentul lansării. iPhone 12 ar urma să coste 699 de dolari, la fel ca iPhone 11, iar iPhone 12 Plus ar putea porni de la 799 dolari.
iPhone 12 Pro ar urma să coste 999 de dolari, iar versiunea iPhone 12 Pro Max – 1.099 dolari.
Nu este exclus însă ca prețurile să fie ceva mai mari, cel puțin în cazul versiunilor Pro, mai ales că acestea vor avea antene 5G de calitate și camere TOF.
Pe de altă parte, pe fondul crizei economice majore generate de pandemia de coronavirus, este posibil ca prețurile să sufere modificări. Altfel spus, cel puțin modelul de bază, iPhone 12, să coste ceva mai puțin.
Se speculează, totodată. că Apple, în colaborare cu băncile și operatorii de telefonie, ar urma să lanseze și un sistem de plată în rate pentru noua generație iPhone 12.
Noile fotografii cu iPhone 12 Navy Blue Concept arată spectaculos