Ajungerea pe Marte este doar prima problemă. A doua, mult mai puțin spectaculoasă, este aerul din habitat: praful marțian conține substanțe pe care niciun echipaj nu ar vrea să le inhaleze luni la rând, de la perclorați la metale grele. Agenția NASA a format anul acesta Martian Dust Limit Working Group, un panel care a trecut în revistă ce se știe și ce nu se știe despre riscul toxicologic al prafului marțian pentru echipaje. Scopul final este stabilirea unei limite de expunere admisibile pentru oameni pe Planeta Roșie.
Concluzia raportului este că un prim standard „trebuie să echilibreze prudența cu fezabilitatea operațională, ținând cont de incertitudinile de arhitectură și de cele științifice”. Documentul precizează că norma va trebui revizuită periodic, pe măsură ce apar date noi de pe Marte și cercetări toxicologice suplimentare.
Lecția prafului lunar
Experiența misiunilor Apollo rămâne referința. Praful lunar s-a lipit de tot ce a atins, a erodat costumele spațiale, a supraîncălzit echipamente și instrumente, a compromis garniturile scafandrelor și a iritat ochii și plămânii astronauților.
Brian Hynek, profesor la Departamentul de Științe ale Pământului și cercetător la Laboratory for Atmospheric and Space Physics de la University of Colorado Boulder, a făcut parte din panel. „Pe Marte, particulele de praf sunt puțin mai rotunjite, nu atât de colțuroase încât să te taie. Dar apoi ai toate componentele chimice și mineralele suplimentare pe care nu le găsești pe Lună, cum ar fi percloratele, foarte nesănătoase”, a explicat Hynek pentru Space.com. „Putem folosi ce am învățat de pe Lună, dar Marte este un loc complet diferit.”
Hynek a descris studiul drept „unul aparte”, realizat de specialiști NASA, experți în medicină spațială și proiectanți de habitate, alături de toxicologi, vulcanologi și geologi. „Sarcina a fost să evaluăm riscurile pentru sănătatea oamenilor, atât pentru șederi scurte, cât și pentru cele lungi”, a spus el.
Ce conține praful marțian: silice, metale grele și perclorați
Praful marțian conține agenți cancerigeni precum silicea, dar și numeroase metale grele. Hynek este coautor al unei lucrări recente despre impactul potențial asupra sănătății, tratamentele și contramăsurile pentru praful marțian în explorarea umană.
Un risc mai puțin evident vine din agricultură. „Se discută despre cultivarea plantelor pe Marte. Solul marțian este plin de toate aceste substanțe neplăcute. Astronauții ar putea fi expuși mai mult prin ce cultivă acolo decât prin praful din aer”, a avertizat el. Mai departe, inginerii analizează sisteme de filtrare și estimează cât timp va fi necesar pentru curățarea interiorului habitatului.
Shaunna Morrison, profesoară asociată la Departamentul de Științe ale Pământului și Planetare de la Rutgers University, a fost și ea membră a grupului de lucru. „Una dintre concluziile majore este că praful marțian este o problemă reală de sănătate a echipajului și de inginerie, dar una rezolvabilă, dacă este tratată ca cerință de proiectare de la bun început”, a subliniat Morrison.
Ea a explicat pentru Space.com că îngrijorarea nu este că praful ar fi catastrofal de toxic, ci că echipajele vor trăi într-un habitat închis, cu umiditate scăzută, ieșind și intrând repetat și aducând praf pe costume și pe echipamente. În astfel de condiții, particulele fine devin ușor aeropurtate și pot fi inhalate zi după zi.
Nu avem încă mostre autentice
O limitare importantă: nu există încă probe returnate de praf marțian aeropurtat. NASA trebuie să construiască un standard conservator pornind de la toxicologia prafului lunar, studii pe simulanți marțieni și seturile ample de date chimice și mineralogice adunate de rovere și de landere.
Joel Levine, profesor de cercetare în științe aplicate la William & Mary, care nu a făcut parte din panel, a amintit un raport din 2026 al Academiei Naționale de Științe, cu două obiective legate de praf: înțelegerea a ceea ce declanșează și modelează marile furtuni de praf și caracterizarea efectelor prafului asupra fiziologiei umane și duratei de viață a echipamentelor. „Se pare că am învățat lecția despre praf pentru viitoarele locuri de aterizare cu echipaj”, a comentat Levine. El a adăugat că mostrele marțiene deja colectate, din păcate, nu par să mai ajungă pe Pământ pentru analiză.
„Cea mai bună strategie este prevenția, în primul rând. Ține cât mai mult praf posibil în afara habitatului, elimină-l rapid când intră, monitorizează particulele din aer și proiectează sistemul astfel încât echipajele să nu depindă de contramăsuri medicale după expunere”, a recomandat Shaunna Morrison, potrivit NASA Science.
Pe teme similare am scris despre indiciile privind viața pe Marte, despre efectele zborurilor lungi asupra astronauților și despre planurile de industrializare a spațiului.
