Samsung Galaxy S6 edge a primit titlul „Best New Handset, Tablet or Device” din partea GSMA (Groupe Speciale Mobile Association) la Mobile World Congress de la Barcelona, distincție acordată celui mai bun dispozitiv lansat în timpul târgului. Este al doilea an consecutiv în care Samsung primește acest premiu, după ce în 2014 l-a obținut datorită dispozitivului Gear Fit.
Samsung Galaxy S6 Edge a fost premiat pentru originalitate – primul telefon din lume cu ecran rotunjit pe ambele parti, dar si pentru performantele tehnologice de top.
Galaxy S6 Edge ofera un display 5.1-inch Quad HD Super AMOLED, QHD, cu o densitate a pixelilor remarcabila, de577 ppi, acoperit cu Corning Gorilla Glass 4. Telefonul ruleaza un procesor octa-core, din doua la 2.1GHz si alte doua la 1.5Ghz, impreuna cu 3 GB de RAM. Telefonul are un spatiu de stocare de 32 GB/ 64 GB/128 GB, doua camere, una de 5 MP pentru selfie si alta de 16 MP, o baterie de 2,600mAh si ruleaza Android 5.0.
Telefonul va ajunge si magazine in aprilie si va costa, cel mai probabil, 950 USD (versiunea de 32 GB), 1050 USD (64 GB) si 1150 USD (128 GB). Transformate in lei, asta inseamna 3800, 4200 respectiv 4600 lei, la cursul de 4 lei/dolar. Preturile s-ar putea sa fie chiar mai mari cu cateva sute de lei, avand in vedere conversia euro-leu si tva-ul.
Samsung Galaxy S6 edge a primit peste 20 de premii importante la MWC 2015, printre care și „Best of Mobile World Congress” din partea Ubergizmo, „Top Pick” din partea Mashable și „Top Pick” din partea Laptop Magazine.
În plus, platforma de securitate mobilă Samsung KNOX a obținut premiul pentru cea mai bună soluție de securitate („Best Security/Anti-fraud Product of Solution”) din partea GSMA. Software-ul de securitate mobilă a smartphone-ului a fost recunoscut ca fiind cea mai bună soluție lansată în acest an la MWC, la categoria securitate mobilă pentru afaceri. KNOX a primit acreditări din partea guvernelor din întreaga lume, inclusiv din partea Ministerului Apărării din SUA.