Unul dintre cei mai cunoscuți nutriționiști din România, Mihaela Bilic anunță că băuturile tip Cola, inclusiv Coca-Cola și Pepsi-Cola, nu mai conțin cofeină, schimbare ce le reduce drastic beneficiile. Ca fost consumator pasionat de Cola fără zahăr, Bilic consideră această decizie nedreaptă și o mare dezamăgire pentru consumatori.
Într-un mesaj pe Facebook, aceasta a scris:
Eu mă consider un consumator înșelat și dezamăgit. Nimic din ceea ce mâncăm și bem nu mai e ca înainte, deși numele a rămas același, ingredientele s-au schimbat. Coca-Cola fost inventată în 1886 de un farmacist din Atlanta, brevetată ca medicament și folosită pe front în tratamentul dizenteriei. Fără coca și fără cafeină nu mai e nimic interesant în produsele tip Cola…poate doar sticla reciclabilă”, a scris, pe Facebook, cunoscuta nutriționistă.
Legătura dintre Hitler și Fanta. Secretul băuturii răcoritoare din Germania nazistă!
Reacția companiei: „Rețeta nu s-a modificat”
Compania Coca-Cola a dezmințit zvonurile conform cărora băuturile lor nu ar mai conține cofeină. Cofeina este încă folosită în băuturile Coca-Cola ca aromă, în cantități mici (32 mg per doză de 330 ml).
Potrivit companiei, singurul lucru care s-a schimbat de-a lungul timpului la rețeta Coca-Cola este modul de listare al ingredientelor, cafeina fiind prezentă în continuare în rețeta faimoasă, dar fiind menționată pe lista de ingrediente într-un mod diferit.
„Cafeina a fost și continuă să fie folosită în produsele Coca-Cola cu rol de aromă. Este unul dintre ingredientele care ajută la crearea gustului unic Coca-Cola și este încadrată, conform legislației specifice, la categoria „arome” fiind folosită într-o cantitate redusă, respectiv 32 de mg într-o doză de 330 ml de produs”, a transmis Coca-Cola pentru „Adevărul”.
„Conform legislatiei specifice, cafeina poate fi adaugată în produse și cu scop fiziologic. În aceste situații însă cafeina nu mai este considerată aromă, cantitatea fiind mult mai mare (peste 150mg/l), iar regulile de etichetare fiind, de asemenea, diferite, presupunând adaugarea unor declarații suplimentare. Nu este însă cazul produselor Coca-Cola Original sau Coca-Cola Zero Zahăr unde cafeina este adaugată doar ca aromă, deci într-o cantitate mult mai mică”, a mai menționat compania pentru „Adevărul”.
Secretele din spatele logo-urilor celebre! O mulțime de mesaje ascunse