Astronautii care au fost pe Luna între anii 1968 și 1972 au adus pe Pământ câteva tone de roci, praf și alte mostre de sol. Atunci când le-au examinat, cercetătorii au observat, cu surprindere, că acestea ar fi fost formate în interiorul unui câmp magnetic similar celui de pe Pământ, care este de 6 ori mai puternic decât cel de pe satelitul nostru.
Cum a fost posibil? Până acum a fost un mister. Fizicienii de la Universitatea Brown și Stanford cred că au descifrat această enigmă și au publicat concluziile pe 13 ianuarie 2022, în revista Nature Astronomy.
Potrivit Live Science, ei spun că probele prelevate de pe Lună de astronauții americani ar fi fost create de un câmp magnetic puternic intermitent. Iar mineralele din interiorul magmei s-ar fi răcit cu viteze diferite, fenomen care a dus la anomalia descoperită în rocile aduse pe Pământ.
Misterul „Cubului de pe Lună”, elucidat de roverul Yutu-2 al Chinei
”Tot ceea ce ne-am gândit privind modul în care câmpurile magnetice sunt generate de nucleele planetare, este faptul că un corp de dimensiunea Lunii, nu ar trebuie să fie capabil să genereze un câmp care să fie la fel de puternic ca al Pământului”, a spus Alexander Evans, de la Universitatea Brown din Statele Unite.
Pentru a face comparație între câmpurile magnetice ale Păânmtului și Lunii, să specificăm faptul că accelerația gravitațională a Terrei este de 9,8 m/s2, iar a satelitului nostru de 1,6 m/s2.
Cercetătorii afirmă că interiorul Lunii s-a răcit destul de repede și uniform, după ce s-a format în urmă cu 4,5 miliarde de ani, ceea ce înseamnă că nu are un câmp magnetic puternic.
Pe măsură ce Luna s-a răcit, mineralele conținute în interiorul magmei fierbinți s-ar fi răcit cu viteze diferite.
Cele mai dense dintre minerale – olivina și piroxenul – s-ar fi răcit și s-ar fi scufundat mai întâi, iar magma mai puțin densă, care conținea titan alături de potasiu, toriu și uraniu, s-ar fi ridicat chiar sub crustă și și-ar fi pierdut căldura mai târziu.