La mai bine de jumătate de secol de la încheierea programului Apollo, comorile geologice aduse de astronauți de pe Lună continuă să ofere surprize și să rescrie capitole din istoria tumultuoasă a satelitului nostru natural. O nouă analiză detaliată a faimoaselor mărgele de sticlă portocalii, descoperite în timpul misiunii Apollo 17, a scos la iveală noi indicii despre trecutul vulcanic violent și exploziv al Lunii, confirmând că aceasta nu a fost dintotdeauna lumea tăcută și inertă pe care o vedem astăzi pe cerul nopții, relatează GadgetReport.ro
Momentul descoperirii a rămas unul iconic în istoria explorării spațiale. În decembrie 1972, în timpul ultimei misiuni lunare cu echipaj uman, astronautul și geologul Harrison „Jack” Schmitt a observat cu uimire o pată de sol de un portocaliu intens pe suprafața altfel monocromă a Lunii.
„Este portocaliu! E incredibil!” a exclamat el. Această descoperire neașteptată s-a dovedit a fi nu un sol în sensul terestru, ci un depozit vast format din milioane de mărgele sferice de sticlă vulcanică, cu un diametru mai mic de un milimetru.
Ce sunt ,,mărgelele portocalii”
Potrivit ScienceDaily, aceste mărgele portocalii sunt, de fapt, capsule ale timpului, formate acum peste trei miliarde de ani. Ele s-au născut în timpul unor erupții vulcanice explozive de tip „fântână de foc”. Picături de lavă topită, bogată în titan și alte minerale, au fost aruncate cu mare viteză de la adâncimi de sute de kilometri din mantaua lunară.
În vidul spațiului, aceste picături s-au răcit și s-au solidificat aproape instantaneu sub formă de sfere de sticlă, înainte de a cădea înapoi pe suprafață. Deoarece s-au răcit atât de rapid, structura lor amorfă (sticloasă) a capturat și a prezervat o mostră chimică perfectă, nealterată, a magmei din interiorul Lunii din acea perioadă îndepărtată.
Ce spun noile analize?
Prin utilizarea unor instrumente de analiză de înaltă precizie, mult mai avansate decât cele disponibile în anii ’70, oamenii de știință pot acum să studieze aceste mărgele la un nivel de detaliu fără precedent. Noile cercetări se concentrează pe analiza izotopilor și a compoziției chimice a incluziunilor minuscule din interiorul sticlei.
Aceste analize dezvăluie informații cruciale despre evoluția stilurilor de erupție de-a lungul timpului, despre conținutul de gaze volatile (precum apa) din mantaua lunară și demonstrează că anumite condiții de pe Lună, în trecutul său geologic, semănau izbitor cu cele din timpul evenimentelor vulcanice explozive de pe Pământul timpuriu.
Istoria Lunii, rescrisă
Timp de decenii, imaginea populară a Lunii a fost aceea a unui corp ceresc „mort” din punct de vedere geologic. Descoperiri precum acestea contribuie la o înțelegere mult mai nuanțată.
Ele demonstrează că Luna a avut un trecut dinamic, cu o activitate vulcanică intensă și explozivă, care a durat sute de milioane de ani.
Studiul vulcanismului lunar este esențial pentru a înțelege formarea și evoluția planetelor telurice, inclusiv a Pământului, deoarece Luna, lipsită de atmosferă, plăci tectonice și eroziune hidrică, a păstrat o arhivă geologică mult mai intactă a condițiilor din sistemul solar timpuriu.
De la Apollo la Artemis
Relevanța acestor analize este amplificată de contextul actual al programului Artemis, prin care NASA și partenerii săi internaționali își propun să readucă oameni pe Lună.
Unul dintre obiectivele științifice majore ale Artemis este colectarea de noi mostre de rocă și sol din regiuni neexplorate, precum Polul Sud lunar.
Întrebările ridicate de studiul mostrelor Apollo sunt cele care ghidează, în mare parte, planificarea viitoarelor misiuni. Noile mostre vor permite comparații și vor oferi o imagine și mai completă asupra istoriei complexe a Lunii.
