Chiar dacă este departe de a fi o soluție perfectă, radioterapia este considerată, în prezent, drept cea mai bună abordare medicală în privința tratării cancerului. Tratamentul pentru cancer, cu radioterapie, durează săptămâni sau chiar luni, timp în care există riscul ca și celulele sănătoase să fie afectate. Cercetătorii de la Universitatea din Pennsylvania au descoperit însă o soluție, intitulată Terapia Flash, care reduce tratamentul la numai câteva secunde, relatează GadgetReport.ro
În teorie, dacă ai instrumentele potrivite, celulele canceroase nu sunt atât de greu de ucis. Radiația și medicamentele le pot distruge relativ ușor.
Marea problemă este că, în acest proces, devin victime colaterale și multe dintre celulele sănătoase, cu consecințe imposibil de anticipat în privința sănătății pacienților.
Cercetătorii de la Universitatea din Pennsylvania au găsit o formula, intitulată Terapia FLASH, care implică alocarea, în numai o secundă, a unei cantități de radiații similară cu cea pe care pacientul ar fi primit-o în decurs de câteva săptămâni.
Experimentele au arătat că efectul asupra cancerului în sine este practic același, cu diferența semnificativă că deteriorarea colaterală a țesutului sănătos este redusă drastic.
Experții spun astfel că, prin schimbarea tipului de particule fundamentale utilizate, de la electroni la protoni, acestea ar putea face radioterapia FLASH mult mai eficientă.
Cercetătorii au arătat că acceleratoarele liniare deja utilizate în spitale ar putea fi adaptate pentru a produce aceste particule.
,,Deoarece pot ajunge mai adânc în corp, radiațiile cu protoni ar trebui să fie mai utile împotriva unei game mai largi de tipuri de tumori”, spun aceștia.
PRIMELE TESTE, PE ȘOARECI
Echipa a testat noua metodă pe șoareci cu tumori pancreatice și a descoperit că metoda a inhibat creșterea cancerelor cu aproximativ aceeași eficacitate ca și radioterapia obișnuită.
În plus, terapia FLASH a redus pierderea de celule sănătoase și nu a provocat fibroza intestinală, un efect secundar comun al radioterapiei.
„Este pentru prima dată când se demonstrează fezabilitatea utilizării protonilor – mai degrabă decât a electronilor – pentru a genera doze FLASH, cu un accelerator folosit în prezent pentru tratamente clinice”, spune James M. Metz, co-autor principal al studiului
Cercetătorii lucrează în prezent la modul de a transpune Terapia Flash în studii clinice. Aceasta include proiectarea unui sistem care poate furniza radiații protonice oamenilor.
Cercetarea a fost publicată în Jurnalul Internațional de Radiație Oncologie, Biologie și Fizică .