10 trucuri despre cum sa memorezi mai usor. Metoda Sherlock Holmes

Data: 6/03/2021 | Autor: .

10 trucuri despre cum sa memorezi mai usor. Metoda Sherlock Holmes

Dacă vrei să memorezi mai usor diverse informații, nu e nevoie să tocești, să te chinui. Cercetătorii au descoperit, într-un studiu recent, o tehnică originară din Grecia antică, folosită și de celebrul detectiv Sherlock Holmes, eroul imaginat de scriitorul britanic Sir Arthur Conan Doyle.

Livescience.com   afirmă că utilizatorii acestei tehnici mnemonice, denumită ”metoda loci”, navighează mental în jurul unui loc familiar, cum ar fi o alee (sau palatul lui Holmes).

Pentru a-ţi aduce aminte o informaţie, o ”arunci” de-a lungul unei poteci, iar ulterior reconstitui traseul şi o ”recuperezi”. Spre exemplu, dacă eşti familiarizat cu Central Park din New York, îţi poţi imagina cum te plimbi pe alei, lăsând cuvântul ”carte” la debarcader, sintagma ”sticlă de apă” la următoarea curbă şi cuvântul ”spaţiu”, la fântână.

Când vrei să-ţi aminteşti acele cuvintele, refaci cu ajutorul imaginaţiei exact paşii parcurşi.

Misterele memoriei, decriptate! O descoperire revolutionara

Cum sa memorezi mai usor. Trucul jucătorilor de cărți

Antrenându-se prin această metodă, cei mai buni campioni ai memoriei îşi pot aduce aminte o cantitate impresionantă de informaţie, cum ar fi liste de cuvinte, serii de cifre şi pachete de cărţi de joc, potrivit unui studiu publicat pe 3 martie în revista Science Advances.

Campionatele Mondiale de Memorare testează însă doar memoria de scurtă durată şi doar câteva studii au analizat ceea ce se întâmplă la nivelul creierului atunci când oamenii folosesc această metodă pentru îmbunătăţirea memoriei.

”Ne-a fascinat felul în care această performanţă extraordinară a memoriei, aşa cum este întrebuinţată în campionatele mondiale de memorare, este posibilă”, a spus autoarea principală a studiului, Isabella Wagner, specialistă în neuroştiinţe la Universitatea din Viena. Un alt cercetător care a contribuit la realizarea studiului, Boris Konrad, cercetător la Institutul Donders pentru Creier, Cogniţie şi Comportament din Nijmegen, Olanda, este la rândul său un campion al memoriei.

Metoda loci foloseşte locuri binecunoscute sau rute pe post de ”schele” sau ”structură” pentru a încorpora informaţia nouă, fără legătură cu alte informaţii, a spus Wagner. Combinaţia de cunoştinţe anterioare – ruta familiară – şi informaţia nouă ”este foarte puternică pentru a stimula memoria”, a adăugat aceasta.

Studiul il puteti citi AICI.

Vrei un card pentru telefon sau aparatul foto? Review Kingston Canvas React Plus Kit