Numele lui Henri Coandă este indisolubil legat de pionieratul în aviație și de celebrul „efect Coandă”. Însă geniul său creator a depășit cu mult granițele aeronauticii, abordând cu o viziune remarcabil de modernă probleme stringente ale societății. Una dintre aceste preocupări, care astăzi rezonează cu o acuitate surprinzătoare, a fost dezvoltarea unor soluții locative eficiente energetic. În anii ’30, în plină criză postbelică, Coandă a conceput proiectul „casei multicelulare”, un concept imobiliar gândit să minimizeze consumul de energie fără a face rabat de la confort, o idee mai relevantă ca niciodată în contextul actual al provocărilor climatice și al prețurilor la energie, relatează GadgetReport.ro
După tumultul Primului Război Mondial, Henri Coandă, aflat la Paris, intra într-o nouă și efervescentă perioadă creativă. Europa se confrunta cu o criză acută de locuințe și cu o penurie de resurse.
Energia electrică, așa cum se întâmplă și în zilele noastre, era un lux costisitor, gazul metan o raritate pentru majoritatea populației, iar multe familii încă depindeau de încălzirea cu lemne, o soluție ineficientă și poluantă.
Această realitate l-a determinat pe tânărul inventator român să caute soluții inovatoare pentru a oferi locuințe decente, confortabile și, mai ales, economice din punct de vedere al utilităților.
Împreună cu arhitectul francez J. Dupre, Coandă punea bazele unui proiect de imobil de locuințe civile care ar fi trebuit să fie realizat în estul Parisului.
Imobilul urma să aibă 700 de apartament dispuse pe o suprafață de 220 metri. Proiectul era gândit sub forma unei piramide cruciform, cu o înălțime de 100 metri.
Imaginați-vă o piramidă din care se păstrează utile doar zonele de pereți verticali care conțin muchiile înclinate ale piramidei și diagonalele bazei şi care văzută de sus arată ca o cruce, iar văzută din lateral arată ca o piramidă.
„Casa Multicelulară”
Deși detaliile specifice ale designului sunt mai puțin mediatizate decât invențiile sale aeronautice, principiul fundamental era crearea unor unități locative care, prin structura și materialele lor, să maximizeze eficiența energetică.
Se pare că denumirea de „casă multicelulară” nu se referea doar la o potențială modularitate sau la o structură asemănătoare fagurelui, ci și la o concepție organică, inspirată din natură, unde fiecare „celulă” a locuinței era optimizată pentru funcția sa și pentru interacțiunea cu mediul.
Un element cheie al viziunii sale arhitecturale din acea perioadă a fost dezvoltarea și utilizarea unui material de construcție inovator, cunoscut sub numele de „beton-lemn” (bois-ciment).
Acest compozit, realizat dintr-un amestec de rumeguș de lemn cu ciment, oferea proprietăți excelente de izolare termică și fonică, fiind în același timp mai ușor și potențial mai ieftin decât materialele de construcție tradiționale.
Casele construite din „beton-lemn” ar fi beneficiat de o inerție termică superioară, menținând răcoarea vara și căldura iarna cu un consum minim de energie suplimentară. Este foarte probabil ca proiectul „casei multicelulare” să fi integrat acest material, alături de principii de design pasiv, precum orientarea optimă față de soare pentru a capta căldura iarna și a minimiza supraîncălzirea vara, și o ventilație naturală eficientă.
O viziune integrată
Esențial în demersul lui Coandă era faptul că reducerea consumului de energie nu trebuia să vină în detrimentul confortului locatarilor.
Dimpotrivă, el căuta soluții care să ofere un „confort sporit”, o calitate a vieții superioară, tocmai prin inteligența designului și prin utilizarea rațională a resurselor. Această abordare holistică, care punea în echilibru nevoile umane cu imperativul economiei de resurse și cu respectul față de mediu, era profund revoluționară pentru anii ’30.
Lecțiile lui Coandă
Astăzi, la aproape un secol de la primele sale schițe, conceptul de casă eficientă energetic imaginat de Henri Coandă este uimitor de actual.
Principiile pe care le intuia – izolare termică superioară, utilizarea materialelor sustenabile și locale (precum lemnul din compozitul său), designul pasiv și minimizarea dependenței de surse de energie costisitoare și poluante – sunt pietrele de temelie ale arhitecturii verzi și ale clădirilor cu consum aproape zero (nZEB) din secolul XXI.
Din păcate, casa multicelulară nu a fost transpusă în realitate nici până în ziua de azi. Construcţiile modulare brevetate prin aceeaşi perioadă, deşi erau departe de a fi estetice, şi-au găsit cu uşurinţă locul printre alte arhitecturi – aceasta pentru că s-a dovedit în timp că pot constitui soluţii eficiente în situaţii de criză şi nu numai.
Dacă imobilul nu a devenit realitate, invenţia care a stat la baza acesteia – folosirea betonului în structuri prefabricate – a devenit un succes. Henri Coandă chiar a înfiinţat în Franţa o societate pentru construcţia de case ieftine prefabricate: La société multicellulaire Coandă.
S-au executat case sau subansamble multicelulare şi beton în Franţa, Belgia, Italia şi România. La Iaşi, în Palatul Culturii, au fost decorate două săli prin tehnica beton a bois.
În Bucureşti, prin aceeaşi tehnică au fost decorate câteva vitrine de magazin din centru, iar împreună cu câţiva arhitecţi, Coandă a realizat complexul şcolilor de la Obor.
Toate aceste caracteristici le recomandă chiar şi astăzi, nu doar ca locuinţe obişnuite, accesibile pentru cât mai mulţi oameni, ci şi ca soluţii în caz de catastrofe naturale (inundaţie, incendiu, cutremur).
