Sonda chineză Chang’e 5 a încheiat, cu succes, prima sa misiune pe suprafața Lunii. Roboții de la bordul sondei au colectat sol lunar din câmpia joasă ”Mons Rümker”, o zonă vulcanică din regiunea lunară denumită Oceanus Procellarum (oceanul furtunilor, în latină).
”Mons Rümker” este o zonă mai tânără a Lunii, estimarea fiind că s-a format acum 1,2 miliarde de ani, în timp ce zonele de unde au cules mostre americanii și sovieticii aveau undeva pe la 3 miliarde de ani.
Această ”mare” se găsește pe fața apropiată de Pământ. Există două tipuri de relief pe Lună: munți înalți, brăzdați de cratere și câmpii joase, relativ domoale, denumite ”mări”. Aceste ”mări” se găsesc mai ales pe fața apropiată de Pământ și s-au format acum 4 miliarde de ani când numeroși asteroizi s-au ciocnit de Lună, ducând la scurgeri masive de lavă care au acoperit suprafețe întinse.
Agenția spațială chineză a anunțat că misiunea din zona neexplorată până acum de pe suprafața Lunii s-a încheiat cu succes. Chang’e 5 a reușit să preleveze probe de sol și a demarat pregătirile pentru a aduce pe Terra eșantioanele colectate.
Operațiunea de colectare a durat 19 ore și obiectivul era să fie colectate 2 kg de roci lunare. Misiunea nu este ușoară și vine la 44 de ani de la ultima colectare realizată cu succes.
NASA anunță că există apă pe Lună. Un pas important pentru misiunea din 2024
Rocile colectate au fost puse într-un recipient special. Chinezii nu au spus ce cantitate de mostre a fost colectată, dar spun că analiza acestor mostre va permite să se adauge ”piese” suplimentare la uriașul ”puzzle” al istoriei Lunii.
Dacă toate etapele vor decurge normal mostrele ar trebui să ajungă pe Terra până la mijloc de decembrie, în regiunea Mongolia Interioară. Mostrele trebuie însă mai întâi să ajungă cu bine pe modulul orbital care le va aduce pe Terra.
China va deveni, dacă misiunea este un succes, a treia țară care aduce roci lunare pe Terra, după SUA și URSS.
În total au fost aduse pe Terra 382 kg de roci lunare, ultima misiune fiind cea sovietică, Luna 24, în 1976 care a adus 170 de grame din zona Mare Crisium.
Chang’e 5 a fost lansată din insula tropicală Hainan, în sudul Chinei, pe 23 noiembrie și misiunea ar trebui să dureze 23 de zile. Dincolo de interesul științific și de cel de imagine, China vrea să testeze manevre și tehnologii pentru planurile sale de a duce oameni pe Lună în 10 ani.
De ce ne interesează solul de pe Lună?
Oamenii se pregătesc de noi misiuni spațiale, iar Luna este văzută ca locul ideal pentru plasarea viitoarelor baze semipermanente, în drum spre Marte.
Statele Unite, Rusia și China și-au programat misiuni către Planeta Roșie, cu sonde și rover-uri care deschid calea pentru eventuale misiuni cu echipaj care ar urma să fie lansate în 2030.
China și-a revendicat deja unele recorduri pe parcurs, fiind prima țară care a realizat cu succes o aterizare pe partea întunecată a Lunii.
Această misiune a fost considerată un succes imens și a dus și la câteva descoperiri interesante. China speră că Chang’e 5 va extinde cercetările despre condițiile de pe Lună.
,,Analiza solului de pe Lună, a condițiilor de acolo, este decisivă în planurile privind construcția bazelor lunare. Chinezii fac acest pas cu gândul că vor putea, în următorii 20 de ani, să construiască o bază pe Lună de pe care să trimită, mai departe, misiuni către Marte și alte planete”, explică experții.
Au descoperit astronauții NASA un OZN pe Lună?
GadgetReport.ro relata, zilele trecute, că NASA a întrerupt misiunile pe Lună într-un mod brusc și fără nicio explicație oficială. Care este motivul? Au descoperit pe Lună ceva ieșit din comun, care i-a determinat să renunțe la misiunile spațiale? Discovery News a lansat o teorie cu adevărat ieșită din comun. Astronautii din misiunea spatiala Apollo 16 ar fi descoperit, pe Luna, in cadrul misiunii din 23 aprilie 1972, o posibila epava a unei nave extraterestre.
Grupul, al carui purtator de cuvant este astrobiologul si fizicianul Paul Davies, cere publicarea celor aproape 1 milion de fotografii care au fost realizate in cadrul misiunii Lunar Reconnaissance Orbiter (LRO).
Potrivit acestora, in momentul celei de-a treia calatorii, pe 23 aprilie 1972, astronautii John Young si Duke Charles ar fi vazut o „epava a unei nave” extraterestre pe suprafata Lunii.
Expertii Transception au declarat ca singurele imagini facute publice pot indica structuri omenesti sau extraterestre, un fel de ” casa de stanca”.
Pentru a se elucida misterul este nevoie ca toate imaginile realizate pe Luna sa fie date publicitatii, sustin acesta.
“Daca ascultati transmisia audio, astronautii ar trebui sa primeasca un premiu Oscar din partea Academiei de film, pentru actiunea de la locul epavei, daca teoriile conspiratiilor se adeveresc”, a declarat fizicianul Paul Davies. Astronautii ar fi spus: „Uita-te, la marimea acestei stanci!”.