NASA anunță că există apă pe Lună. Un pas important pentru misiunea din 2024

Data: 27/10/2020 | Autor: .

Cercetătorii de la Stratospheric Observatory for Infrared Astronomy (SOFIA) al NASA au anunțat că apa este mult mai larg răspândită pe Lună decât se credea și apa se găsește și în cratere mult mai mici și mai puțin adânci decât cele foarte mari din zona polilor. Este o veste bună pentru planurile NASA de a construi o bază pe Lună.

SOFIA a detectat molecule de apă în craterul Clavius, unul dintre cele mai mari vizibile de pe Terra și aflat în emisfera sudică lunară. Observațiile din trecut detectaseră la suprafața Lunii o formă de hidrogen, dar nu au putut face diferența între apă și ”ruda” sa chimică apropiată OH (grupa hidroxil).

Datele de acum, din craterul Clavius, arată o concentrație de 100 către 412 părți per milion, echivalentul unei sticle de 350 ml de apă – prinsă într-un metru cub de sol răspândit pe suprafața lunară, explică cei de la NASA.

”Avem indicii că H2O, apa atât de familiară, ar putea fi prezentă pe partea luminată de Soare”, spune Paul Hertz, director la divizia de astrofizică a NASA. ”Acum știm sigur că este acolo. Descoperirea schimbă înțelegerea suprafeței lunare și ridică întrebări pertinente despre resursele relevante pentru explorarea spațiului cosmic îndepărtat”, adaugă el.

Au descoperit astronauții NASA un OZN pe Lună?

Gheața nu va fi utilă doar pentru a deveni apă de băut, dar moleculele ar putea fi ”sparte” prin procedee chimice în atomi de oxigen și de hidrogen și oxigenul ar putea fi folosit pentru ca astronauții să respire. Hidrogenul și oxigenul ar putea fi folosite și pentru a dezvolta combustibil pentru revenirea pe Terra și pentru misiunile către Marte, mai ales că dacă vor putea fi transportate mai puține lucruri de pe Terra, misiunile lunare ar deveni mai simple. Evident că vor mai trece mulți ani până să se ajungă la etapa aceea.

NASA vrea să trimită în 2024 o femeie și un bărbat pe Lună, fiind pentru prima oară din 1972 când un om va ajunge pe ”astrul nopții”. 12 oameni au ajuns pe Lună între 1969 și 1972.

CUM S-A FORMAT LUNA?

Determinarea vârstei Lunii, singurul satelit natural al Pământului, este un puzzle pe care mulți oameni de știință au încercat să-l rezolve de-a lungul anilor. Informația ne va putea ajuta să aflăm date relevante despre planeta noastră, despre modul în care a evoluat viața pe Pământ.

Cercetătorii de la Centrul aerospațial german  au dezvoltat un nou model matematic care sugerează că Luna este cu aproximativ 85 de milioane de ani mai tânără decât se credea anterior.

Cercetarea, care a fost publicată în Science Advances , sugerează că Luna a fost creată, în forma în care o vedem astăzi, când Pământul a fost lovit de un alt corp ceresc, probabil un asteroid uriaș.

Materia rezultată în urma impactului a ajuns în spațiu și s-a coagulat în forma actuală a Lunii.

,,Istoria Lunii a început când o „protoplanetă”, de mărimea lui Marte, s-a ciocnit cu Pământul. Formarea sa, oceanul său de magmă masivă și răcirea ulterioară au fost estimate să fi început cu aproximativ 4.51 miliarde de ani în urmă. Acest nou calcul sugerează că Luna are doar 4.425 miliarde de ani’’, arată rezultatele studiului.

Altfel spus, o mare parte a Lunii este alcătuită dintr-un material pământesc amestecat cu resturi din obiectul care s-a prăbușit pe planeta noastră, creând un fel de hibrid între cele două planete.

„Evenimentul a avut loc la aproximativ 140 de milioane de ani după nașterea sistemului solar, în urmă cu 4.567 miliarde de ani”, a declarat Maxime Maurice, autorul principal al cercetării.

Cercetătorii sugerează că Theia – numele dat protoplanetei care a lovit Pământul, a produs o coliziune atât de violentă încât a dus la dispariția acesteia.

„În primele zile ale Sistemului Solar, ar fi existat multe corpuri de acest fel”, scriu cercetătorii. „Unele au fost expulzate din Sistemul Solar, în timp ce altele au fost distruse de coliziuni cu alte corpuri cerești.  Theia a lovit Pământul și a provocat expulzarea unei cantități atât de mari de material din mantaua planetei încât Luna a putut să se formeze din ea. În timpul acestui impact violent, s-a format un ocean de magmă adânc de câteva mii de kilometri, de rocă fierbinte, topită. ”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.