Hagia Sofia, catedrala de 1.500 de ani din Istanbul, va redeveni moschee, după 85 de ani în care a funcționat doar ca muzeu deschis turiștilor. Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a anunţat că primele rugăciuni vor avea loc la Hagia Sofia la data de 24 iulie.
Catedrala Hagia Sofia ((din denumirea greacă – Αγια Σοφια, Aghia Sofia, „Sfânta Înțelepciune”) a fost construită, în forma actuală, la ordinul împăratului bizantin Justinian I începând din anul 537 e.n.
Anterior, pe locul respectiv a existat o biserică construită de Constantin cel Mare în anul 325, dar care a ars într-un incendiu în anul 404. Reconstruită de Teodosiu al II-lea în 415, biserica a fost din nou arsă, în timpul Răscoalei Nika din 532.
Timp de aproape 1000 de ani, cupola sa de 55,6 metri a acoperit cel mai mare spațiu interior din lume. Clădirea monumentală a fost, succesiv, catedrală ortodoxă, catedrală romano-catolică și moschee.
Astăzi, Hagia Sofia este una dintre cele mai mari atracții turistice din Turcia. Sfânta Sofia este un sit inclus în patrimoniul mondial UNESCO şi este una dintre principalele atracţii turistice din Istanbul.
Se estimează că 3,7 milioane de persoane au vizitat catedrala în 2019.
Convertită în moschee după cucerirea Constantinopolului de către otomani în 1453, catedrala a fost transformată în muzeu în 1934 de preşedintele tinerei Republici laice a Turciei, Mustafa Kemal, care a dorit „să o ofere umanităţii”.
Între timp, autoritățile de la Ankara au decis, recent, ca Hagia Sophia să redevină moschee activă, adică să găzduiască slujbe religioase.
Consiliul de Stat turc a aprobat vineri cererea înaintată de mai multe asociaţii, anulând astfel o decizie guvernamentală ce data din 1934 şi care conferea bazilicii Sfânta Sofia statutul de muzeu, a anunţat agenţia de presă Anadolu.
„S-a decis că Sfânta Sofia va fi plasată sub administrarea Diyanet (Autoritatea pentru afaceri religioase) şi va fi redeschisă rugăciunilor”, a anunţat preşedintele Erdogan, într-un comunicat publicat pe Twitter.
CE SE ÎNTÂMPLĂ CU HAGIA SOFIA
Guvernul turc a afirmat că, deși serviciile religioase musulmane se vor relua în moschee, aceasta va rămâne deschisă pentru vizitatorii tuturor naționalităților și credințelor – la fel ca și Catedrala Notre Dame din Paris, care a fost atât biserică catolică activă, cât și o atractie turistică.
Oficialii Guvernului Erdogan au afirmat că iconografia creștină din interiorul Hagiei Sofia va continua să fie păstrată.
REACȚII INTERNAȚIONALE
„Directorul general al UNESCO regretă profund decizia autorităților turce, luată fără discuții prealabile, de a schimba statutul Hagiei Sophia”, a afirmat UNESCO, într- o declarație din 10 iulie .
„Este regretabil că decizia turcă a fost luată fără nicio formă de dialog sau notificare prealabilă. UNESCO invită autoritățile turce să inițieze un dialog fără întârziere, pentru a preveni orice efect dăunător asupra valorii universale a acestui patrimoniu excepțional, a cărui stare de conservare va fi examinată de Comitetul Patrimoniului Mondial în următoarea sesiune. ”
Papa Francisc s-a declarat duminică îndurerat de decizia Turciei de a transforma muzeul Hagia Sofia din Istanbul în moschee
”Gândurile mele se îndreaptă spre Istanbul. Mă gândesc la Sfânta Sofia şi sunt foarte îndurerat”, a spus suveranul pontif în timpul discursului săptămânal de binecuvântare din Piaţa Sf. Petru, din Roma.
Consiliul Mondial al Bisericilor i-a solicitat lui Erdogan să revină asupra deciziei, pe care patriarhul Bartolomeu din Istanbul, liderul spiritual al creştinilor ortodocşi din întreaga lume, a numit-o dezamăgitoare.
Grecia a condamnat decizia, ”cu cea mai mare fermitate”, după cum a declarat vineri seara premierul grec Kyriakos Mitsotakis.
SUA s-au declarat vineri ”dezamăgite” de schimbarea statutului de muzeu al fostei catedrale creştine Sfânta Sofia din Istanbul în cel de moschee, cerând autorităţilor turce să garanteze accesul egal pentru toţi vizitatorii.
„Suntem dezamăgiţi de decizia guvernului turc de a schimba statutul Sfintei Sofia”, a declarat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei americane, Morgan Ortagus.
Potrivit presei internaționale, Erdogan pare să folosească soarta Hagiei Sofia pentru a-și asigura capital politic.