Criosfera Pământului stârnește îngrijorarea cercetătorilor! Un fenomen ireversibil

Cercetătorii de la Universitatea Lanzhou au lansat un studiu tulburător care arată că Criosfera Pământului, alcătuită din toate zonele acoperite de apă înghețată, s-a micșorat în medie cu aproximativ 87.000 km² anual între 1979 și 2016. Este un fenomen ireversibil ce poate agrava situația climei de pe Pământ.

Andrei Negrescu Andrei Negrescu
2 min citire
Criosfera Pământului
Publicitate
Criosfera Pământului stârnește îngrijorarea cercetătorilor! Un fenomen ireversibil
criosfera Pamantului

Cercetătorii de la Universitatea Lanzhou au lansat un studiu tulburător care arată că Criosfera Pământului, alcătuită din toate zonele acoperite de apă înghețată, s-a micșorat în medie cu aproximativ 87.000 km² anual între 1979 și 2016. Este un fenomen ireversibil ce poate agrava situația climei de pe Pământ.

Publicitate

Criosfera încapsulează aproape trei sferturi din apa potabilă a Pământului iar în unele zone montane retragerea ghețarilor amenință sursele de apă ale locuitorilor din împrejurimi.

Experți: Pe Pământ există mii de specii de creaturi vii nedescoperite !

Studiul universității chineze, publicat în Earth’s Future, revista interdisciplinară a Uniunii Geofizice Americane, reprezintă o premieră la nivel mondial. Este pentru prima dată când a fost realizată o estimare științifică globală a suprafeței planetei noastre acoperite de gheață, zăpadă și permafrost.

Antartica Cryosphere

„Criosfera este unul dintre cei mai sensibili indicatori climatici și primul care demonstrează o lume în schimbare”, afirmă autorul principal Xiaoqing Peng, geograf la Universitatea Lanzhou, adăugând că „modificarea în dimensiune [a criosferei] reprezintă o schimbare globală majoră, nu una regională sau o problemă locală”, relatează SciTechDaily.

Publicitate

Câmpul magnetic al Pământului, în pericol? Ceva crește puternic sub scoarța terestră

Potrivit experților, micșorarea a avut loc preponderent în Emisfera Nordică, criosfera înregistrând aici o pierdere anuală de aproximativ 102.000 km², o suprafață aproape egală cu cea a Islandei. Aceste pierderi au fost ușor contrabalansate de creșterea din Emisfera Sudică unde suprafața acoperită de apă înghețată s-a extins cu aproximativ 14.000 km² în fiecare an, în mare parte în jurul Antarcticii.

Dimensiunea suprafeței acoperite de apă înghețată este la fel de importantă ca masa acesteia deoarece suprafața albă reflectă foarte eficient lumina solară, răcind planeta. Modificările în dimensiunea sau locația gheții și a zăpezii pot afecta temperaturile aerului, nivelul oceanelor și mărilor și circulația curenților oceanici.

Publicitate

Planeta L 98-59, un Super-Pământ locuibil și care poate susține viața

Ultimele Știri

Descoperă mai multe

Articole selectate pentru tine

Se încarcă...