Cercetătorii de la Universitatea Yale vor să lanseze o hartă a locurilor de pe Pământ unde ar putea trăi specii încă nedescoperite. Potrivit acestora, ar exista mii de specii de animale, insecte și alte creaturi care nu au fost descoperite încă de om.
Cercetătorii au creat un model al biodiversității, extrapolând zonele în care consideră că ar putea exista astăzi vertebrate terestre, pe baza factorilor biologici, a factorilor de mediu și sociologici asociați cu peste 32.000 de exemplare pe care le cunosc deja.
„Estimările arată că doar între 13 și 18% dintre speciile care trăiesc pe Terra a putea fi încă nedescoperite, cu toate că procentele pot fi și unele mult mai mici”, spun experții.
„Fără a le lua în calcul și fără acorduri internaționale care să le vizeze, ar putea fi complet pierdute”.
Potrivit cercetătorilor, în zonele nelocuite și neexplorare de oameni, precum abisul oceanelor, deșerturile și pădurile dese din America de Sud și Asia ar exista o multitudine de specii nedescoperite care nu au fost incluse pe „harta” globală a vieții.
Creaturi stranii, descoperite sub gheața din Antarctica
Cercetătorii britanici au descoperit, în mod accidental, în timp ce forau prin banchiza Filchner-Ronne din Antarctica, o serie de creaturi stranii, animale asemănătoare bureţilor marini şi, posibil, alte specii necunoscute, în proximitatea unei stânci de pe fundul oceanic.
Creaturile se află sub un strat de gheaţă cu grosimea de 900 de metri, spun cercetătorii de la British Antarctic Survey (BAS)
„Ne aşteptam să găsim un miez de sedimente sub stratul de gheaţă, aşadar a fost o mică surpriză atunci când am atins stânca şi am văzut pe imaginile video că existau animale care trăiau pe ea”, a declarat James Smith, geolog la British Antarctic Survey (BAS), potrivit Phys.org
Potrivit unui comunicat publicat de BAS, acesta a fost primul studiu care a descoperit animale staţionare care trăiesc în astfel de condiţii de viaţă. Foarte puţine alte specii au fost observate la o distanţă de 260 de kilometri depărtare de largul oceanului, trăind într-un întuneric absolut şi la temperaturi de minus 2,2 grade Celsius.
Există un univers paralel? Descoperirea făcută de cercetătorii de la NASA
Ce reprezintă aceste creaturi stranii?
„Descoperirea noastră este unul dintre acele accidente fericite, care duc ideile ştiinţifice într-o direcţie diferită şi ne arată că viaţa marină din Antarctica este incredibil de specială şi uluitor de bine adaptată la un univers îngheţat”, a declarat Huw Griffiths, biogeograf la BAS şi coautor al studiului.
Oamenii de ştiinţă britanici au precizat că vieţuitoarele astfel descoperite se află la 1.500 de kilometri depărtare de o sursă de fotosinteză.
„Descoperirea noastră ridică mai multe întrebări decât răspunsuri, precum ‘Cum au ajuns aici aceste creaturi stranii?’ şi ‘Ce mănâncă?’”, a adăugat Huw Griffiths, biogeograf la BAS şi coautor al studiului.
„Şi ce se va întâmpla cu aceste comunităţi de vieţuitoare, aceste creaturi stranii, dacă stratul de gheaţă se prăbuşeşte?”, a adăugat specialistul britanic, referindu-se la posibilele consecinţe ale schimbărilor climatice.