Cercetătorii de la Centrul de Astrobiologie din Spania au descoperit o planetă locuibilă și care poate susține viața. Planeta L 98-59, așa cum a fost botezată de experți, se găsește la aproximtiv 35 de ani-lumină de Pământ, iar în jurul său orbitează cel puțin cinci planete, inclusiv o lume oceanică, o potențială planetă locuibilă.
CNN relatează că descoperirea a fost făcută cu ajutorul telescopului Very Large de la Observatorul de la Atacama, din Chile.
”Planeta din zona locuibilă poate avea atmosferă, care ar putea proteja și susține viața”, a declarat astrofiziciana Maria Rosa Zapatero Osorio de la Centrul de Astrobilogie din Spania, relatează Science Alert.
Potrivit acesteia, planeta L 98-59 b este stâncoasă, dar ar putea avea 30% din masă sub formă de apă, iar astronomii au sugerat faptul că poate fi o lume oceanică, similară cu una dintre lunile găsite în sistemul nostru solar.
Câmpul magnetic al Pământului, în pericol? Ceva crește puternic sub scoarța terestră
Acest sistem planetar reprezintă o țintă ideală pentru noul telescop spațial James Webb al NASA, programat să fie lansat pe orbită, în jurul Pământului spre sfârșitul anului 2021, dar și pentru noul telescop terestru al ESA din Chile, ce va fi operațional în 2027.
Experți: Pe Pământ există mii de specii de creaturi vii nedescoperite !
Misterul de pe asteroidul Itokawa! Ar putea explica apariția vieții pe Pământ