JCB Hydromax a doborât două recorduri de viteză pe uscat în mai puțin de o săptămână, iar performanța nu vine de la un motor electric sau de la o turbină, ci de la două motoare cu ardere internă alimentate cu hidrogen. Pe 6 august, vehiculul lung de aproximativ 9,75 metri a stabilit un record SCTA pe Bonneville Salt Flats, în Utah, cu 368,347 mph, adică aproape 592,8 km/h. Cinci zile mai târziu, pe 11 august, în același loc, a urcat la 406,320 mph, echivalentul a 653,909 km/h, cea mai mare viteză atinsă vreodată de o mașină cu motor cu ardere internă pe hidrogen.
Cum se măsoară un record și ce a reușit JCB Hydromax
Regulamentul FIA, forul care omologhează recordurile de viteză pe uscat de peste un secol, cere două treceri pe distanța de o milă, câte una în fiecare direcție, executate în interval de o oră, iar viteza reținută este media celor două. Potrivit datelor publicate de SlashGear, în articolul semnat de Craig Rawlins-Wilson, mașina britanică a mers 400,623 mph la prima trecere și 412,135 mph la a doua, de unde media de 406,320 mph. În clasificarea oficială, performanța a fost înregistrată la Categoria A, Grupa XIV, Clasa 7, iar recordul urmează să fie ratificat formal de Federația Internațională a Automobilului.
Comparația cu reperul anterior explică de ce cifra a atras atenția: precedentul record FIA pentru hidrogen era de 185,5 mph, aproximativ 298,5 km/h, stabilit de BMW H2R în 2004. Saltul depășește, așadar, dublul unei valori care rezistase peste două decenii.
Vehiculul a trecut și peste recordul mondial pentru motoare diesel, de 350,092 mph (563,4 km/h), obținut în 2006 de un alt proiect al aceleiași companii britanice, JCB Dieselmax, condus atunci de același pilot. Diferența notabilă, subliniază SlashGear, este că de această dată din evacuare nu a ieșit dioxid de carbon.
Două motoare de excavator, 1.600 de cai putere
Partea tehnică este cea care dă greutate anunțului. Streamlinerul de 32 de picioare folosește două motoare cu patru cilindri în linie, de 4,8 litri fiecare, supraalimentate și adaptate pentru hidrogen. Fiecare a fost calibrat pentru circa 800 de cai putere, deci aproximativ 1.600 de cai putere combinați, iar consumul unei treceri se ridică la aproximativ trei kilograme de hidrogen. Comunicatul oficial al companiei precizează că unitățile au fost fabricate la uzina de motoare din Foston, Derbyshire, și fac parte dintr-un program de hidrogen în care JCB a investit 100 de milioane de lire sterline.
Anthony Bamford, președintele JCB și inițiatorul proiectului, a insistat exact pe originea industrială a motoarelor. „Acest record a fost stabilit de motoare bazate pe producția de serie, exact aceleași motoare care echipează chiar acum excavatoarele JCB”, a declarat el. „Acesta este rostul JCB Hydromax: arată că hidrogenul funcționează și că funcționează astăzi, la cel mai înalt nivel, cu zero emisii”, a adăugat Bamford, potrivit comunicatului companiei.
Ryan Ballard, directorul de inginerie care conduce programul, a mutat meritul către echipă: „Acest record aparține echipei de inginerie care a luat un motor de excavator pe hidrogen și l-a făcut cel mai rapid de acest fel de pe Pământ”, a spus el.
Un pilot cu un palmares greu de egalat
La volan s-a aflat Andy Green, fost pilot de vânătoare în Royal Air Force și deținătorul recordului absolut de viteză pe uscat. În 1997, în deșertul Black Rock din Nevada, Green a atins 763,035 mph, adică peste 1.227 km/h, la bordul Thrust SSC, devenind singurul om care a depășit bariera sunetului cu un vehicul terestru. Recordul acela rezistă și astăzi.
„Bonneville este casa spirituală a recordului mondial de viteză pe uscat, iar JCB Hydromax s-a scris chiar acum în istoria acestui loc. Mașina a fost fantastică: stabilă, puternică și rapidă”, a declarat Green, citat de compania britanică.
Marketing, dar cu miză industrială
Dincolo de prestigiu, exercițiul are o funcție comercială transparentă: JCB își promovează astfel gama de echipamente de construcții și argumentul că motorul cu ardere internă pe hidrogen este o soluție disponibilă acum, nu într-un viitor îndepărtat. Este o poziționare care contrastează cu pariul majoritar al industriei auto pe baterii, dar care se aliniază cu proiecte similare din alte domenii, cum ar fi motorul de avion cu emisii zero dezvoltat de Airbus sau tentativele de a duce hidrogenul în zona automobilelor de performanță, precum hypercarul Hyperion XP-1.
Problema reală a hidrogenului rămâne însă în amonte, la producție și distribuție. Costul electrolizoarelor și durabilitatea materialelor sunt încă obstacole majore, iar orice progres contează: cercetătorii lucrează, de exemplu, pe aliaje care pot reduce dramatic prețul hidrogenului verde. Până atunci, recordul de la Bonneville rămâne cel mai spectaculos argument de imagine pe care acest combustibil l-a primit în ultimii ani.
