Expresia comună „a fi pe aceeași lungime de undă” ar putea avea o bază neurologică mult mai literală decât ne-am imaginat, în special în cazul persoanelor optimiste. Un studiu revoluționar, realizat de o echipă interdisciplinară de la Universitatea Kobe din Japonia, a descoperit că, atunci când se gândesc la viitor, creierele oamenilor optimiști prezintă tipare de activitate neuronală remarcabil de similare, în timp ce creierele pesimiștilor arată o individualitate mult mai pronunțată. Această descoperire, publicată în prestigiosul jurnal PNAS, nu doar că oferă o explicație biologică pentru faptul că optimiștii sunt adesea percepuți ca fiind mai sociabili, dar deschide și o nouă fereastră către înțelegerea singurătății și a comunicării umane.
Se știe de mult timp că persoanele optimiste tind să aibă rețele sociale mai largi și să fie mai mulțumite de relațiile lor. „Dar care este motivul?” se întreabă psihologul Kuniaki Yanagisawa de la Universitatea Kobe, autorul principal al studiului.
„Studii recente au arătat că creierele persoanelor care ocupă poziții sociale centrale reacționează la stimuli în moduri similare. Așa că este posibil ca și oamenii care împărtășesc o atitudine similară față de viitor să și-l imagineze, la propriu, în mod similar în creierul lor, iar acest lucru să le faciliteze înțelegerea reciprocă a perspectivelor.”
Pentru a testa această ipoteză, Yanagisawa a format o echipă de specialiști atât din psihologia socială, cât și din neuroștiințele cognitive, reușind să exploreze o „cutie neagră” aflată la intersecția acestor două domenii.
„Citirea” gândurilor despre viitor cu ajutorul RMN-ului
Cercetătorii au recrutat 87 de subiecți care acopereau întregul spectru, de la pesimism la optimism, și le-au cerut să își imagineze diverse evenimente viitoare, atât pozitive, cât și negative.
În tot acest timp, activitatea lor cerebrală a fost înregistrată cu ajutorul tehnologiei de imagistică prin rezonanță magnetică funcțională (fMRI). Această tehnică non-invazivă măsoară micile modificări ale fluxului sanguin din creier, permițând oamenilor de știință să vizualizeze, în timp real, ce zone ale creierului sunt activate și să identifice tipare neuronale specifice asociate cu anumite gânduri sau emoții.
Rezultatele au fost surprinzătoare. Inspirându-se din celebra primă frază a romanului „Anna Karenina” de Lev Tolstoi, echipa a rezumat descoperirea astfel: „Indivizii optimiști sunt toți la fel, dar fiecare individ mai puțin optimist își imaginează viitorul în felul său propriu.”
„Cel mai dramatic aspect al acestui studiu este că noțiunea abstractă de ‘a gândi la fel’ a fost făcută vizibilă, la propriu, sub forma unor tipare de activitate cerebrală,” a declarat Yanagisawa.
Optimismul nu înseamnă ignorarea negativului
Studiul a scos la iveală o altă nuanță importantă. La persoanele optimiste, diferența dintre tiparele neuronale activate de gândurile pozitive și cele activate de gândurile negative era mult mai clară și mai pronunțată decât la cele pesimiste.
„Acest lucru înseamnă că persoanele mai optimiste percep în creierul lor o distincție clară între un viitor bun și unul rău,” explică Yanagisawa. „Cu alte cuvinte, optimismul nu implică o reinterpretare pozitivă a evenimentelor negative. În schimb, indivizii optimiști procesează de obicei scenariile negative într-o manieră mai abstractă și mai distantă din punct de vedere psihologic, atenuând astfel impactul emoțional al acestor scenarii.”
O cale spre o mai bună înțelegere a comunicării
Această descoperire deschide noi și profunde întrebări. Este acest mecanism neuronal comun al optimiștilor ceva înnăscut sau este modelat ulterior, prin experiențe de viață și dialog? Răspunsul la această întrebare este următorul obiectiv al echipei.
„Cred că elucidarea procesului prin care apare această realitate comună este un pas către o societate în care oamenii pot comunica mai bine,” concluzionează Yanagisawa.
Studiul său sugerează că sentimentul de a fi „pe aceeași lungime de undă” nu este doar o metaforă, ci o realitate fizică, neuronală, care ar putea sta la baza conexiunilor noastre sociale.
Înțelegerea modului în care creierul construiește viziuni comune asupra viitorului ne-ar putea oferi, într-o zi, cheia pentru a combate singurătatea și pentru a îmbunătăți fundamental modul în care ne înțelegem unii pe alții.
