O echipă de oameni de știință a analizat rămășițele umane dintr-un cimitir antic din Ungaria, dezgropând detalii fascinante despre comunitățile care au trăit în regiune în perioada tumultuoasă a căderii Imperiului Roman. Descoperirea cea mai notabilă o reprezintă numărul mare de cranii cu o formă neobișnuit de alungită, rezultatul unei practici intenționate de modificare corporală.
Cercetătorii au examinat rămășițele din 96 de morminte la cimitirul Mözs-Icsei dűlő din Ungaria, unul dintre cele mai importante situri arheologice din Europa Centrală pentru această perioadă. Ceea ce face acest cimitir unic este prezența a 51 de cranii care prezintă semne clare de alungire artificială, reprezentând cea mai mare colecție de acest gen din regiune.
Studiul, publicat în Plus One, care a utilizat metode precum analiza izotopică și antropologia biologică, a oferit o perspectivă rară asupra structurii sociale și a dinamicii populației din vestul Ungariei în acea epocă. Mormintele locale, construite adesea cu cărămizi, reflectă o influență notabilă a obiceiurilor romane, sugerând o comunitate care a interacționat strâns cu civilizația romană.
O practică arhaică
Analiza a scos la iveală o comunitate surprinzător de diversă, compusă din indivizi de diferite vârste și grupuri. Cercetătorii au identificat un grup de fondatori, ale căror morminte prezentau caracteristici puternic romanizate, alături de un grup distinct de origine străină. Acesta din urmă pare să fi introdus practica alungirii craniilor în comunitate.
Descoperirile de la Mözs-Icsei dűlő sugerează emergența unei culturi mixte, în care populațiile romanizate și cele considerate „barbare” au conviețuit și s-au influențat reciproc, ajungând să fie dificil de distins una de cealaltă pe baza practicilor funerare și a modificărilor corporale.
Prezența craniilor alungite oferă o dovadă materială a migrației și a schimburilor culturale complexe care au avut loc în Europa Centrală în contextul declinului și al sfârșitului Imperiului Roman de Apus.
De ce își alungeau craniile?
Practica deformării artificiale a craniului în antichitate avea diverse motive, în funcție de cultura și perioada istorică. Nu exista un singur motiv universal, dar cele mai comune explicații includ:
Marcator de identitate socială sau etnică: Deformarea craniului putea servi ca un semn distinctiv al apartenenței la un anumit grup etnic, trib sau clasă socială. Era o modalitate vizibilă de a diferenția membrii unei comunități de cei din afara ei.
Statut social și prestigiu: În unele societăți, un craniu deformat într-un anumit mod era asociat cu un statut social înalt, nobilime sau putere. Era un simbol al frumuseții sau al idealurilor fizice ale acelei culturi.
Scopuri ritualice sau religioase: În anumite credințe, modificarea formei capului putea avea semnificații spirituale sau ritualice, fiind legată de practici religioase sau de tranziție (cum ar fi trecerea de la copilărie la maturitate).
Adaptare la mediu (mai puțin frecvent și contestat): Unele teorii mai vechi sugerau adaptări la mediu, dar acestea sunt în general mai puțin susținute de dovezi decât cele legate de factorii sociali și culturali.
În cazul descoperirii din Ungaria, practica a fost introdusă de un „grup distinct de origine străină„, ceea ce ar putea indica un rol important al deformării craniului ca marcator al identității culturale sau etnice a acestui grup migrator.
Misterul Hirota. De ce își deformau craniile strămoșii japonezilor
Misterul uriașilor din România. Povestea căpcăunilor din Piatra Craiului şi Munţii Perşani
