Cercetătorii de la Universitatea din Cambridge au reușit să izoleze cel mai vechi ADN recuperat vreodată, ce datează de acum 2 milioane de ani. ADN-ul aparține unui mastodont, un uriaș despre care se știau foarte puține lucruri până acum.
Cercetătorii au descoperit ADN-ul mastodontului în sedimentele dintr-o regiune numită Peary Land, în cea mai nordică extremitate a Groenlandei.
Acum 2 milioane de ani, Groenlanda avea o climă foarte caldă, iar sedimentele arată că era acoperită de o vegetație bogată demnă de Jurassic Park.
Peisajul, care acum este un deșert polar aspru, a găzduit cândva copaci, caribu și mastodonți. Unele dintre plantele și animalele care au prosperat acolo se găsesc acum în mediile arctice, în timp ce altele se găsesc acum doar în pădurile boreale mai temperate.
„Ceea ce vedem este un ecosistem care nu are un analog modern”, a declarat Eske Willerslev, genetician evoluționist la Universitatea din Cambridge și autor principal al studiului, care a fost publicat în Nature.
Misterul mastodontului de acum 2 milioane de ani
Cel mai vechi ADN recuperat vreodată provenea, până la noua descoperire, de la un dinte de mamut vechi de un milion de ani.
Analiza noului sediment din Groenlanda a relevat 102 genuri diferite de plante, inclusiv 24 care nu au mai fost găsite fosilizate în formațiune, și nouă animale, inclusiv crabi cu potcoavă, iepuri, gâște și mastodonți.
Mastodonții (din greacă μαστός = mamelă și οδούς = dinte) sunt membri ai genului extinct din Terțiar Mammut din ordinul Proboscidea și formează familia Mammutidae.
Deși mastodonții erau asemănători cu mamuții, mai ales cu mamuții lânoși, care aparțin familiei Elephantidae, se distingeau clar de aceștia. Mastodonții aveau patru defense îndreptate înainte, iar pe maxilare aveau molari mamelonați.
Termenul de mastodont a fost introdus de Georges Cuvier, elementul μαστός (mamelă) datorându-se formei mamelonate a molarilor.
Mastodontul Anancus arvernesis nu este rudă cu specia mamuților. Este un elefant preistoric. Pentru a putea fi definit această specie, este nevoie de analiza temeinică a dinților.
Jurassic Park devine realitate! Mamuții, readuși la viață la 4000 de ani de la dispariţie
Mastodontul din România
În iunie 2008, într-o mină, cariera de lignit din comuna Racoșul de Sus, județul Covasna, a fost descoperit întâmplător scheletul unui mastodont Anancus arvernensis.
Oasele au o vechime de 2,5–3 milioane de ani, fiind unic în România și cel mai bine conservat din Europa. Scheletul, aproape complet, cu oasele așezate în conexiune anatomică, aparținând unui mastodont adult, este expus la Muzeul Depresiunii Baraolt din orașul Baraolt.
Se presupune că starea foarte bună a scheletului se datorează faptului că mastodontul s-a scufundat într-o mlaștină (Bazinul Baraolt formânduse prin retragerea apelor unui lac), întâmplare ce a împiedicat prădătorii să ajungă la hoit.
Rechinii din Jurassic Park trăiesc în realitate. O descoperire incredibilă în Groenlanda