Julie Elie a petrecut mai mult de un deceniu ascultând ciripitul unor păsări mici și gălăgioase, cu gândul de a găsi o soluţie pentru a descifra limbajul animalelor. Anul acesta, lumea științifică i-a recunoscut efortul cu cel mai prestigios premiu din domeniul comunicării interspecii.
O pasăre mică, un vocabular cu 11 cuvinte și ani de observație
Zebra finch — sau prepelicariul cu dungi, cum îl numesc ornitologii — este una dintre cele mai studiate păsări din lume. Nativă din Australia, această pasăre mică, cu cioc roșu aprins și un temperament extrem de vocal, a devenit de decenii un model de laborator pentru studiul comunicării animale. Majoritatea cercetătorilor s-au concentrat pe cântecele elaborate ale masculilor. Julie Elie a ales să asculte altceva, relatează revista Scientificamerican.
Elie, cercetătoare la Universitatea din California, Berkeley, în cadrul Laboratorului Theunissen, și-a îndreptat atenția spre sunetele cotidiene ale păsărilor: ciripituri scurte, chemări rapide, sunete pe care le emit în permanență pentru a comunica unii cu alții. Pe parcursul a mai mult de un deceniu de observație minuțioasă, a reușit să identifice 11 tipuri distincte de chemări care formează vocabularul de bază al speciei.
Aceste chemări acoperă situații concrete: stres, foame, salut, distanță față de grup sau semnale de agresivitate. Dar descoperirea nu s-a oprit la catalogare.
Ce a găsit Elie dincolo de sunet
Elie a constatat că păsările nu comunică doar stări sau nevoi. Fiecare individ are o semnătură vocală proprie, recunoscută de ceilalți membri ai grupului indiferent de tipul chemării emise. Cu alte cuvinte, zebra finch nu spune doar „mi-e foame” — spune și „eu sunt cel care îți spune că mi-e foame”.
Validarea acestei descoperiri a venit din direcția cel mai puțin așteptată: de la păsările înseși.
Elie și colegii săi au conceput o serie de experimente comportamentale în care păsările trebuiau să discrimineze și să clasifice chemările după semnificație. Primul test a verificat dacă o pasăre poate recunoaște un individ specific după un anumit tip de chemare — chemarea de distanță. Rezultatele au confirmat această capacitate. Elie a mers mai departe.
„Și atunci mi-am spus: bine, să extindem asta la celelalte tipuri de chemări și să vedem dacă se pot identifica reciproc pe întregul repertoriu. Și, evident, puteau face asta”, a declarat Elie. Păsările greșeau uneori, dar, după cum a precizat cercetătoarea, „totuși, erau întotdeauna peste nivelul hazardului”.
Al doilea experiment a testat chiar clasificările pe care Elie le construise de-a lungul anilor. Rezultatele au coincis cu organizarea propusă de cercetătoare. „Asta mă liniștește. Deci, da, bine. N-am halucinat toți acești ani. Sunt de acord cu organizarea mea”, a spus Elie.
Un detaliu important a ieșit la iveală: păsările clasificau chemările după semnificație, nu după sunete. Confuziile apăreau între chemări cu înțelesuri apropiate — agresivitate și stres, de exemplu — nu între chemări care sună asemănător, dar au sensuri complet diferite. Acesta este un indiciu că în mintea lor există o reprezentare conceptuală a comunicării, nu doar o recunoaștere acustică.
Poate inteligența artificială să traducă limbajul animalelor?
Volumul de date acumulat de Elie de-a lungul anilor era imens. Pentru a-l analiza, echipa a apelat la algoritmi de machine learning — sisteme de inteligență artificială capabile să detecteze tipare în cantități mari de date audio și comportamentale.
Elie a antrenat un algoritm capabil să clasifice chemările doar pe baza sunetului. Sistemul a funcționat, dar cu limite clare. Nu reușea întotdeauna să distingă chemările de distres de cele agresive — tocmai cele pe care le confundau și păsările, din motive de similaritate semantică.
„Vrei să ai machine learning, vrei să ai inteligență artificială care să te ajute să captezi diferențele acustice dintre lucruri”, a explicat Elie. „Dar comunicarea nu înseamnă doar atât. A avea informații despre comportamentul animalului, despre contextul condiției sale, este ceea ce aruncă cu adevărat mai multă lumină asupra limbajului speciei pe care o studiezi.”
Această concluzie este relevantă și pentru cercetări mai ample. Proiecte precum DolphinGemma — o colaborare între Google și cercetători în comunicarea delfinilor — sau inițiativele de decodare a comunicării balenelor și cimpanzeilor folosesc abordări similare. Zebra finch rămâne însă un model privilegiat.
„Cred că prepelicariul cu dungi are tocmai nivelul potrivit de complexitate”, a spus Elie. La fel cum un zâmbet asociat cu râsul îți spune că omul din fața ta e fericit, poți face aceleași observații despre aceste păsări.
De ce nu ar fi mai ușor cu delfini sau balene?
Comunicarea delfinilor sau a primatelor este incomparabil mai complexă și mult mai dificil de observat în condiții controlate. Zebra finch poate fi studiat în laborator fără constrângeri majore asupra comportamentului natural. Datele se acumulează rapid și pot fi verificate experimental direct asupra subiectului de studiu.
Yossi Yovel, profesor de zoologie la Universitatea din Tel Aviv și președinte al juriului premiului Coller-Dolittle, a temperat ușor entuziasmul din jurul comunicării interspecii: „Cred că comunicarea interspecii va exista. Doar că va fi mult mai plictisitoare decât și-ar putea imagina unii oameni. Mi-ar plăcea să vorbesc cu pisica mea. Din păcate, ar putea fi o conversație limitată.”
Ce este premiul Coller-Dolittle și de ce contează
Premiul Coller-Dolittle pentru Comunicare Bidirecțională Interspecii a fost fondat în 2024 de Jeremy Coller Foundation, o organizație dedicată conștientizării bunăstării și capacităților senzoriale ale animalelor, în parteneriat cu Universitatea din Tel Aviv. Anual, suma de 100.000 de dolari este acordată echipei cu cel mai promițător progres în domeniu.
Condiția nu este simplă. Cercetătorii trebuie să demonstreze comunicarea în cel puțin două contexte diferite, folosind semnalele proprii ale animalului, prin metode neinvazive, și să obțină un răspuns măsurabil din partea animalului.
Inspirat de testul Turing — care măsoară capacitatea unei mașini de a imita gândirea umană — marele premiu, de 10 milioane de dolari sau o investiție de capital echivalentă, va fi acordat echipei care va dovedi că un animal comunică independent cu cercetătorii fără să recunoască faptul că interacționează cu oameni.
Printre finaliștii ediției 2025-2026 s-au aflat și o echipă franceză care a demonstrat că șoarecii africani cu dungi transmit identitatea prin ultrasunete, un grup elvețiano-american care a arătat că bonobo combină sunete în secvențe asemănătoare vorbirii umane, și o echipă francezo-ivoiriană care a studiat urletele și gemutele cimpanzeilor.
Câștigătoarea anunțată pe 25 iunie 2026 a fost Julie Elie.
„Sunt cu adevărat extrem de onorată”, a declarat Elie la primirea premiului, adăugând că speră că această cercetare reprezintă un pas înainte în „marea întreprindere” de a comunica cu animalele.
Vom putea vreodată să purtăm o conversație reală cu un animal?
Elie crede că da. Dar definește clar ce înseamnă asta.
„Scopul acestei provocări este de a putea stabili o comunicare cu animalul care merge în ambele sensuri. Nu este vorba doar ca omul să înțeleagă ce spune animalul, ci și ca omul să comunice cu animalul, iar animalul să înțeleagă. Și asta, cred eu, este realizabil”, a spus cercetătoarea.
Drumul este lung. Yovel a descris cercetarea lui Elie drept „un moment cheie în domeniu”, dar a recunoscut că există limite fundamentale. Animalele nu sunt oameni. Au nevoi diferite, interese diferite și modalități de a percepe lumea profund distincte de ale noastre.
Ceea ce a realizat Elie este, deocamdată, primul pas solid: a dovedit că un animal poate fi întrebat despre propriul limbaj și că răspunsul lui poate fi înțeles. Restul urmează.
