O nouă tehnologie, arma neuronală, care aduce aminte de abilitățile speciale ale Lordului Darth Vader, care își supunea adversarii prin puterea gândului, în celebra serie “Razboiul Stelelor”, este pe cale să devină realitate.
Potrivit unui studiu publicat de Royal Society din Marea Britanie, intitulat “Neurostiinta, conflict si securitate”, citat de GadgetReport.ro, noile tehnologii dezvoltate de firmele de armament sunt capabile sa creasca abilitatile soldaţilor, permitandu-le acestora, prin intermediul unor senzori conectati la sistemul nervos, sa vada in infrarosu si sa simta prezentele straine.
Iron Man devine realitate. Armata SUA testeaza un costum special antiglont (VIDEO)
,,Razboiul viitorului s-ar putea duce nu cu arme clasice, ci cu puterea gandului. O ipoteza demna de scenariile SF este pe cale sa devina realitate – arma neuronala este in faza de testare’’, spun experții.
Mai mult chiar, soldaţii cyborg ai viitorului ar putea fi controlaţi de la distanţă, astfel că războiul va avea un puternic accent virtual.
O nouă tehnologie de manipulare a creierului
Studiul mentionează dezvoltarea unei modulatii electromagnetice, o noua tehnologie de manipulare a creierului uman. „Noile tehnologii, cum ar fi optogenetica, arata ca un control fin al circuitelor creierului ar putea fi posibil”, a spus Vaughan Bell, psiholog si cercetator la King College din Londra.
Experții o văd ca o schimbare uriasa privind cercetarea circuitului creierului, care in prezent este finantata in mod substantial.
„In timp ce stimularea cerebrala profunda implica stimularea creierului cu curenti electrici, optogenetica implica injectarea unor neuroni cu ajutorul unui virus benign care contine informatia genetica pentru proteinele sensibile la lumina.
Astfel, celulele creierului pot fi controlate prin utilizarea unor flash-uri de lumina. Pana in prezent, acest lucru a fost demonstrat numai la animale, dar exista sperante mari ca s-ar putea dezvolta tratamente controlate si la oameni”, a declarat Bell.
Studiul arata ca exista multe indicii ca dezvoltarea tehnologiei necesara pentru armele neuronale este posibila din punct de vedere stiintific.
Potrivit raportului, astfel de cercetari se realizeaza in prezent in Statele Unite si Marea Britanie.
Iron Man devine realitate. Armata SUA dezvolta proiectul XOS
Armata SUA intră în Star Wars! Cum arată primul blindat robot din istorie (VIDEO)
Un comentariu
Arme neuro sau ”exotic neuro-weapons” sunt din anii pe ”piața” mondială din anii 90.Creierul uman poate fi ”controlat” chiar și manipulat prin undele cerebrale emise de acesta(cele de tip alfa,beta,teta,etc).Tehnologia este cunoscuta sub denum. urbană in SUA V2K(Voice-to-skull technology) sau ”Telepatie sintetică”.Această tehnologie constă dintr-un soft AI interactiv ,conectat de la distanta de creierul victimei prin undele cerebrale și actionand asupra acestuia cu unde electromagnetice Elf(de extremă joasă frecventa)cu valori cuprinse între 6,67 şi 6,26 Hz, provoacând stări confuzionale şi angoase, depresii, tensiuni, greţuri, lungirea timpilor de reacţie, desincronizări ale electroencefalogramei (EEG), însoţite şi de alte tulburări neurovegetative.
Acest tip de criminalitate de tip terorist este cunoscut sub denum. urbană de ”Gang Stalking”