Sud-coreenii de la Samsung pregătesc lansarea unui nou smartphone, misteriosul Galaxy A90. Telefonul ar urma să fie primul gadget Samsung care va oferi o cameră rotativă. Cu același senzor, de 48 MP, vom putea face fotografii atât cu fața cât și cu spatele telefonului, relatează GadgetReport.ro
Samsung a lansat un teaser care anunță ,,A Galaxy Event’’, o manifestare specială care va avea loc pe 10 aprilie 2019. Teaserul nu spune foarte multe lucruri despre ce se va întâmpla acolo însă, pe surse, s-a aflat că ar fi vorba, printre altele, despre lansarea noului smartphone Galaxy A90.
După Galaxy A10, A30 și A50, lansate luna trecută, prezentarea lui Galaxy A90 este văzută ca fiind iminentă.
Despre Galaxy A90 nu există foarte multe informații, singura certă fiind legată de prezența senzorului optic de amprentă în display, la fel ca la A50.
Se speculează, printre altele, că Galaxy A90 nu va avea un ecran cu notch, asta în condițiile în care va beneficia de o cameră inovativă care se va roti, în funcție de necesități, devenind cameră principală sau de selfie. O soluție care va elimina practic necesitatea mai multor senzori, sud-coreeenii optând pentru unul singur, de 48 MP.
Dincolo de camera specială, Galaxy A90 ar urma să fie promovat drept ,,Ultimate Gaming Devices’’, fiind dedicat jocurilor. Asta înseamnă că, cel puțin din punct de vedere hardware, telefonul ar trebui să vină cu dotări speciale – un procesor de ultimă generație și minim 6-8 GB de RAM.
Cert este că telefonul va avea un spațiu de stocare în standard de 128 GB și că va fi disponibil la nivel global, în variantele silver, black și gold.
Enter the era of live. April 10, 2019 – Live on https://t.co/kDIR3TcbZ5 #SamsungEvent pic.twitter.com/EqN8wF04Wd
— Samsung Mobile (@SamsungMobile) March 18, 2019