Un studiu recent din SUA sugerează că oamenii percep despărțirile din relații ca fiind mai evidente abia după ce acestea au loc, un fenomen numit prejudecată retrospectivă, care îi determină să se concentreze asupra aspectelor negative ale relației. Cercetarea subliniază, de asemenea, că astfel de percepții negative de după despărțire pot duce la autoculpabilizare și la potențiale probleme de sănătate mintală, justificând astfel o explorare mai aprofundată a consecințelor psihologice ale acestei prejudecăți.
Când dezvăluim vestea despărțirii unui cuplu cunoscut, auzim frecvent: „Mi-am dat seama că nu vor sta mult împreună!”.
Cu toate acestea, un nou studiu publicat în revista Social Psychological Bulletin sugerează că oamenii ar trebui să se gândească de două ori înainte de a presupune că ar fi putut prevedea despărțirea. Se pare că memoria lor ar putea fi distorsionată de trucurile prejudecății retrospective.
După ce a realizat o serie de sondaje în rândul a peste 1.000 de studenți și adulți, o echipă de cercetători de la Universitatea din Wisconsin-Eau Claire (SUA) a ajuns la concluzia că abia după ce cineva află despre despărțirea unui cuplu percepe despărțirea ca fiind mai evidentă.
Mai mult, în acest moment este mai probabil ca observatorul să se concentreze asupra calităților negative ale relației în locul celor pozitive și să evalueze relația mai nefavorabil, justificând astfel rezultatul „logic”.
Pentru a testa rolul prejudecății retrospective, cercetătorii au efectuat două studii. În ambele studii, aceștia au dat fiecăruia dintre participanții la sondaj o poveste care descria un cuplu aparent fericit și iubitor care avea o serie de lucruri bune, cum ar fi o conexiune emoțională excelentă, dar și o serie de lucruri rele, cum ar fi convingeri religioase diferite.
Trei grupuri distincte
Apoi, în fiecare studiu, cercetătorii i-au împărțit pe respondenți în trei grupuri, iar fiecăruia dintre grupuri i s-au oferit informații diferite despre starea relației de cuplu șase luni mai târziu. Unui grup nu i s-a dat nicio informație.
Unui grup i s-a spus că cuplul s-a despărțit. Iar celui de-al treilea grup i s-a spus un rezultat pozitiv: că cuplul pur și simplu „a rămas împreună” (în primul studiu) sau „s-a logodit” (în cel de-al doilea studiu). Cercetătorii au vrut să afle dacă oamenii ar evalua diferit cuplul și relația lor atunci când știau că acesta s-a despărțit, spre deosebire de cei care au rămas împreună.
După ce respondenților li s-a prezentat întregul scenariu fictiv, aceștia au fost întrebați despre cum au crezut că va evolua relația atunci când au citit pentru prima dată despre cuplu. De asemenea, li s-a cerut să evalueze calitatea relației descrise.
Ca urmare, raportează cercetătorii, nu a existat o diferență prea mare între răspunsurile grupurilor care nu au primit nicio informație sau un scenariu pozitiv. Cu toate acestea, a existat un contrast puternic între aceste două grupuri și grupul căruia i s-a spus că cuplul s-a despărțit. Cei cărora li s-a spus că nu mai există cuplul au evaluat despărțirea ca fiind mai evidentă decât celelalte grupuri și au evaluat mai negativ relația de cuplu.
Cercetătorii sugerează că, odată ce o despărțire a avut loc, „semnele iminentei despărțiri care au fost ignorate sau neobservate în previziune pot deveni mai relevante, deoarece acestea furnizează acum idei despre cum ar fi putut lucrurile să fie diferite”.
Pe măsură ce indivizii își actualizează cunoștințele și folosesc informațiile nou dobândite despre rezultate pentru a da sens experiențelor, ei pot uita sau reinterpreta gândurile și predicțiile pe care le-au avut anterior”, explică cercetătorii.
O cercetare științifică
„Astfel, memoria ar putea fi reconstruită cu o pondere mai mare acordată elementelor negative ale relației. De asemenea, aspecte ale relației ar putea fi reinterpretate pentru a da sens rezultatului.
După o despărțire, de exemplu, ceea ce a fost interpretat anterior ca fiind atenție și afecțiune constantă poate fi reinterpretat ca fiind nevoia unui partener autoritar. În mod similar, diferențele de convingeri care au fost interpretate anterior ca oportunități de luare de perspectivă și negociere pot fi reinterpretate ca bariere insurmontabile”, adaugă autorii studiului.
În concluzie, echipa indică datele lor ca fiind o dovadă că autoînvinovățirea după despărțire și reacțiile negative din partea celorlalți – care prezintă un risc de depresie și anxietate – ar putea fi nejustificate.
„Sperăm că cercetările viitoare vor explora consecințele psihologice ale prejudecății retrospective în relațiile romantice, precum și mecanismele specifice care pot funcționa pentru a produce această prejudecată”, spun ei.
