Telescopul Roman a părăsit Pământul duminică, 30 august 2026, dintr-o rampă de la Cape Canaveral, iar de atunci se îndepărtează constant de planeta noastră. Lansarea a fost însă doar prima bifă dintr-o listă foarte lungă. Următoarele aproximativ 100 de zile decid dacă noul observator infraroșu al NASA își va putea ține promisiunile științifice, pentru că abia acum urmează desfacerea hardware-ului, verificarea fiecărui subsistem și reglajul fin al opticii.
Unde se duce telescopul Roman și de ce atât de departe
Destinația este punctul Lagrange 2 al sistemului Soare-Pământ, cunoscut ca L2, aflat la circa 1,6 milioane de kilometri de noi, adică aproximativ un milion de mile. Este aceeași zonă în care operează și telescopul James Webb. Acolo, gravitația Soarelui, cea a Pământului și mișcarea proprie a sondei se echilibrează, astfel încât instrumentul își poate păstra o poziție stabilă în timp ce orbitează Soarele. Avantajul practic este dublu: cerul rămâne întunecat, iar atmosfera terestră nu mai încurcă observațiile.
În primele ore de după separarea de racheta Falcon Heavy a SpaceX au avut loc câteva manevre esențiale. Sonda s-a rotit pentru ca panourile solare să prindă lumina Soarelui, echipele de la sol au pornit și au verificat sistemele de bază, de la alimentare la comunicații, iar spre finalul primei zile motoarele au fost aprinse pentru corectarea traiectoriei.
O sută de zile de drum, cu treabă la fiecare pas
Croaziera până la L2 durează în jur de 100 de zile, dar controlorii nu stau degeaba. În acest interval se desfac panourile laterale și parasolarul care protejează telescopul de căldură și lumină, se desfășoară antena mare prin care Roman va trimite datele științifice spre Pământ și se testează pe rând sistemele: alimentare, orientare, gestionarea datelor, propulsie. Ideea este simplă — nimic nu se ia de bun doar pentru că a funcționat în laborator.
„Ne uităm la absolut tot cu lupa”, a declarat Jeremy Perkins, specialistul responsabil de integrare și testare al misiunii, potrivit Mashable. „Oamenii care au construit, testat și livrat Roman sunt aceiași care se vor asigura că funcționează așa cum ne așteptăm pe orbită.”
Pe drum, observatorul depășește orbita Lunii și se așază apoi pe o traiectorie în buclă în jurul punctului L2. Ca dimensiuni, telescopul Roman este cam cât un autocar și cântărește aproximativ cât o balenă ucigașă mascul, o comparație folosită chiar de NASA în materialele misiunii.
Camerele se aprind: Wide Field Instrument și coronograful
Pe parcursul călătoriei și după ajungerea în apropierea lui L2, echipa începe să trezească instrumentele științifice. Se deschide capacul de protecție ca telescopul să poată privi cerul, se alimentează Wide Field Instrument, camera principală care realizează imagini panoramice foarte clare în infraroșu, și se pornește Coronagraph Instrument, dispozitivul care blochează lumina stelelor din interiorul telescopului pentru a scoate la iveală planete slab luminoase din vecinătate.
În această etapă apar primele imagini de test. Inginerii le folosesc pentru a verifica focalizarea, claritatea și precizia orientării. Dacă echipa decide așa, o parte din ele ar putea fi publicate pe blogul misiunii NASA înainte de imaginile oficiale.
Trei luni de calibrare, în paralel cu zborul
Vestea bună este că perioada de punere în funcțiune, așa-numitul commissioning, nu trebuie să aștepte sosirea la destinație. „Putem începe operațiunile științifice înainte de a intra efectiv pe orbită”, a explicat Julie McEnery, cercetătoarea principală a proiectului Roman, într-o declarație citată de Mashable. „Vă puteți aștepta la «prima lumină» cândva înainte de începutul anului viitor.”
În aceste trei luni, echipele măsoară cât de clare apar stelele și ajustează telescopul până la focalizarea optimă, repetă observațiile de test pentru a vedea dacă instrumentul se comportă identic de fiecare dată, verifică nivelul de întuneric și stabilitatea sistemului — critic pentru detectarea galaxiilor extrem de slabe și a variațiilor minuscule de strălucire — și exersează transferul unor volume uriașe de informație, până la aproximativ 1,4 terabytes de date științifice pe zi. Este mult mai mult decât a trimis vreodată telescopul Hubble.
Se derulează și mici „sondaje de antrenament” pe porțiuni limitate de cer. Aceste repetiții confirmă că observatorul și software-ul asociat pot duce la bun sfârșit cartografierile la scară mare din misiunea principală.
„Folosim această perioadă timpurie, perioada de commissioning, ca să punem la punct toate tehnicile, să găsim capcanele, să găsim erorile și să facem calibrările inițiale de care avem nevoie, astfel încât să fim pregătiți când începe torentul de date”, a mai spus Perkins.
Primele imagini oficiale în ianuarie 2027
Dacă testele și calibrările merg conform planului, NASA intenționează să publice primele imagini spectaculoase în ianuarie 2027. Ele ar trebui să scoată în evidență exact punctele forte ale instrumentului: câmpuri largi pline de galaxii îndepărtate, utile pentru a cartografia distribuția materiei în Univers, și regiuni dens populate de stele din apropierea centrului Căii Lactee, unde telescopul va căuta mai târziu scurte creșteri de strălucire care dau de gol planete ascunse.
Pentru context, agenția precizează pe pagina oficială a misiunii că Roman are un câmp vizual de cel puțin 100 de ori mai mare decât cel al lui Hubble și că ar putea măsura lumina unui miliard de galaxii pe durata vieții sale. Observatorul poartă numele primei astronome-șef a NASA, Nancy Grace Roman, supranumită „mama telescopului Hubble”.
Ce urmează după perioada de verificări
După commissioning, misiunea principală de cinci ani se împarte în trei direcții mari. Prima este cartografierea a peste un miliard de galaxii, pentru studiul materiei și al energiei întunecate. A doua înseamnă urmărirea repetată a acelorași porțiuni de cer, pentru a surprinde fenomene care se schimbă rapid, cum sunt stelele care explodează. A treia direcție este observarea zonei aglomerate din centrul galaxiei noastre, în căutarea de planete, inclusiv a lumilor „rătăcitoare”, care nu orbitează nicio stea.
Combustibilul de la bord acoperă cel puțin acești cinci ani. Inginerii au proiectat însă telescopul astfel încât o misiune viitoare să îl poată realimenta direct în spațiu, ceea ce i-ar putea prelungi considerabil activitatea, dacă tehnologia respectivă devine disponibilă. Merită amintit și că Roman are și un rol secundar neașteptat, legat de detectarea asteroizilor.
Calendarul detaliat al etapelor a fost prezentat de Mashable, pe baza declarațiilor membrilor echipei. Informațiile tehnice despre observator sunt disponibile pe pagina oficială a misiunii NASA.
