Cercetătorii de la Universitatea din Montreal au descoperit o planetă, aflată la 50 de ani-lumină de Pământ, care are o caracteristică ieșită din comun. Exoplaneta LHS 1140 b seamănă cu un ochi uman, motiv pentru care, pe internet, pasionații de astronomie au numit-o ,,Ochiul lui Dumnezeu”.
Descoperirea planetei a fost făcută cu telescopul spațial James Webb (JWST). Inițial, s-a crezut că este o „mini-Neptun” învolburată de un amestec dens de apă, metan și amoniac.
Dar noile descoperiri, acceptate pentru publicare în The Astrophysical Journal Letters și disponibile pe serverul de preprinturi arXiv, sugerează că planeta ,,Ochiul lui Dumnezeu” este mai rece și mai umedă decât credeau oamenii de știință.
Asta înseamnă că ar putea susține viața.
Un obiect fantomatic tulbură lumea științifică – „Chestia asta e un adevărat monstru!”
„Dintre toate exoplanetele temperate cunoscute în prezent, LHS-1140b ar putea fi cel mai bun pariu al nostru pentru a confirma indirect într-o zi prezența apei lichide pe suprafața unei lumi extraterestre din afara sistemului nostru solar”, a declarat într-un comunicat Charles Cadieux, astrofizician la Universitatea din Montreal. „Aceasta ar fi o etapă majoră în căutarea exoplanetelor potențial locuibile”.
O structură neobişnuit de strălucitoare, în apropierea planetei Jupiter. Este un OZN?
Ochiul lui Dumnezeu, o planetă misterioasă
Situată la 50 de ani lumină de Pământ, ,,Ochiul lui Dumnezeu” este de aproximativ 1,73 ori mai lată decât planeta noastră și are de 5,6 ori masa acesteia.
Interesant și bizar în același timp, planeta orbitează în jurul stelei sale, păstrându-și ochiul de 4.000 de kilometri fixat pe focul cosmic.
Legată pe o orbită apropiată de steaua sa, un an pentru planetă este puțin sub 25 de zile terestre.
Dacă steaua lui LHS-1140b ar fi o stea de secvență principală precum Soarele, o orbită la această distanță i-ar fierbe oceanele și ar face-o complet nelocuibilă.
În căutarea extratereștrilor. Cercetătorii caută planetele terraformate
Dar pentru că este o pitică roșie mai rece, această distanță scurtă plasează planeta chiar în mijlocul „zonei Goldilocks” – distanța perfectă față de steaua sa pentru ca apa lichidă să existe pe planetă.
Observând lungimile de undă ale luminii absorbite, astronomii au detectat semne de azot, un ingredient-cheie în atmosfera Pământului. Calcule separate au arătat, de asemenea, că planeta nu este suficient de densă pentru a fi formată din rocă.
Luate împreună, aceste rezultate par să excludă existența unei lumi stâncoase sau a unei lumi mini-Neptun în favoarea uneia învelite într-o mare de gheață.
În timp ce cea mai mare parte a planetei ,,Ochiul lui Dumnezeu” ar putea fi înghețată, cercetătorii au observat că partea „irisului” ar putea atinge 20 de grade Celsius la suprafața sa – suficient de cald pentru a crea un bazin locuibil pentru viața marină de pe lumea înghețată.