
Cercetătorii de la MIT au anunțat o descoperire revoluționară, un prim pas concret către descifrarea misterului formării Universului. În cadrul unui experiment desfășurat la la Acceleratorul de Particule CERN de la Geneva, ei au reușit să detecteze, în premieră, controversatele particule X.
Fizicienii de la Laboratorul de științe nucleare din cadrul Institutului de Tehnologie din Massachusetts afirmă, într-un studiu publicat în revista Physical Review Letters, că particulele X au fost detectate în plasma de quarci-gluoni, un mediu care speră că va lumina structura încă necunoscută a acestor particule.
În mijlocul ”supei” de particule ultradense, în care s-au produs 13 miliarde de coliziuni cu ioni grei, cercetătorii au descoperit aproximativ 100 de particule X, un tip cunoscut sub numele de X (3872), poreclit după masa estimativă a particulei.
Un oraș maiaș de mărimea New York-ului, descoperit în junglă!
”Aceasta este doar începutul poveștii. Am arătat că putem găsi un semnal. În următorii ani, dorim să folosim plasma de quarci-gluoni pentru a sonda structura internă a particulei X, ceea ce ar schimba viziunea asupra tipului de material, pe care ar trebui să îl producă universul”, a declarat Yen-Jie Lee, profesor de fizică la MIT.
Potrivit MIT News, descoperirea ar putea redefini tipurile de particule care erau abundente în momentul creării universului, în primele milionimi de secundă după Big Bang.
Misterul particulelor X
Potrivit fizicienilor de la MIT, în primele momente ale formării universului, acesta era o plasmă agitată, de trilioane de grade, formată din quarci și gluoni.
Este vorba de particulele elementare care s-au adunat pentru scurt timp în nenumărate combinații, înainte de a se răci și de a se instala în structuri mai stabile pentru a crea neutronii și protonii de materie obișnuită.
În urma procesului, o parte din acești quarci și gluoni s-au ciocnit aleatoriu pentru a forma particulele ”X” de scurtă durată, numite așa datorită structurilor misterioase, necunoscute.
Ce mai e de gasit dupa „particula lui Dumnezeu”? La CERN se pregateste un nou accelerator






