Uneori, cele mai de impact relații din viață izvorăsc din cele mai simple și mai scurte interacțiuni. Gândiți-vă că mergeți la un eveniment și vă întâlniți cu cineva care poartă un tricou al formației dvs. preferate, râde la glumele voastre sau alege aceeași gustare pe care o adorați și pe care ceilalți par să o ignore. Un interes comun minor poate declanșa un dialog – „Și mie îmi place asta!” – și, în cele din urmă, poate înflori într-o relație. De ce ne îndrăgostim?
Acest fenomen este cunoscut sub numele de efectul de asemănare-atracție: în general, ne plac oamenii care sunt ca noi.
De ce ne îndrăgostim?
În cadrul unei serii de studii, Charles Chu, profesor asistent de management și organizații la BU Questrom School of Business, a testat condițiile care determină felul în care ne simțim atrași – sau respinși – de ceilalți. El a descoperit că un factor crucial a fost ceea ce psihologii numesc raționament autoesențialist, în care oamenii își imaginează că au un nucleu interior profund sau o esență care modelează cine sunt.
Chu a descoperit că, atunci când cineva crede că o esență îi determină interesele, preferințele și antipatiile, presupune că este la fel și pentru ceilalți; dacă găsește pe cineva cu un interes asemănător, consideră că acea persoană va împărtăși viziunea sa mai largă asupra lumii.
Descoperirile au fost publicate în Journal of Personality and Social Psychology al Asociației Americane de Psihologie.
„Dacă ar trebui să găsim o imagine a sentimentului nostru de sine, ar fi această pepită, un nucleu interior aproape magic care emană în afară și determină ceea ce putem vedea și observa despre oameni și despre noi înșine”, spune Chu, care a publicat lucrarea împreună cu Brian S. Lowery de la Stanford Graduate School of Business.
„Noi susținem că a crede că oamenii au o esență subiacentă ne permite să presupunem sau să deducem că, atunci când vedem pe cineva care împărtășește o singură caracteristică, trebuie să împărtășească întreaga mea esență adânc înrădăcinată, de asemenea.”
Cercetarea lui Chu sugerează că această grabă de a îmbrățișa o asemănare indefinibilă și fundamentală cu cineva din cauza unuia sau a două interese comune se poate baza pe o gândire eronată – și că ar putea restricționa cu cine găsim o conexiune.
Pe lângă atracția efectului asemănării, există și o împingere contrară: nu ne plac cei care nu credem că sunt ca noi, adesea din cauza unui singur lucru mic – le place un lucru pe care îl detestăm.
„Suntem cu toții atât de complecși”, spune Chu. „Dar nu avem o perspectivă deplină decât asupra propriilor noastre gânduri și sentimente, iar mințile celorlalți sunt adesea un mister pentru noi. Ceea ce sugerează această lucrare este că adesea umplem golurile din mintea altora cu propriul nostru sentiment de sine, iar acest lucru ne poate conduce uneori la unele presupuneri nejustificate.”
Povestea faimoasei Zaraza. Legenda care a șocat România interbelică
Încercarea de a-i înțelege pe ceilalți
Pentru a examina de ce suntem atrași de unii oameni și nu de alții, Chu a pus la cale patru studii, fiecare conceput pentru a scoate la iveală diferite aspecte ale modului în care ne facem prieteni – sau dușmani.
În primul studiu, participanților li s-a povestit despre o persoană fictivă, Jamie, care avea atitudini complementare sau contradictorii față de ei.
După ce i-a întrebat pe participanți ce părere au despre unul dintre cele cinci subiecte – avortul, pedeapsa capitală, deținerea de arme de foc, testarea pe animale și sinuciderea asistată de un medic – Chu i-a întrebat ce părere au despre Jamie, care era fie de acord, fie în dezacord cu ei cu privire la subiectul vizat.
De asemenea, au fost chestionați cu privire la rădăcinile identității lor pentru a le măsura afinitatea cu raționamentul autoesențialist.
Chu a constatat că, cu cât un participant credea mai mult că viziunea sa asupra lumii era modelată de un nucleu esențial, cu atât mai mult se simțeau conectați cu Jamie care le împărtășea punctul de vedere asupra unei probleme.
Într-un al doilea studiu, el a analizat dacă acest efect a persistat atunci când subiectele vizate erau mai puțin substanțiale.
În loc să cerceteze dacă oamenii erau de acord cu Jamie în privința unui subiect atât de divizoriu precum avortul, Chu le-a cerut participanților să estimeze numărul de puncte albastre de pe o pagină, apoi i-a clasificat pe aceștia – și pe Jamie fictiv – ca fiind supraestimatori sau subestimatori. Chiar și cu această legătură subțire, rezultatele s-au menținut: cu cât cineva credea mai mult într-un nucleu esențial, cu atât se simțea mai aproape de Jamie ca un coleg supraestimator sau subestimator.
„Am descoperit că atât cu dimensiuni destul de semnificative de similaritate, cât și cu similarități arbitrare, minime, persoanele care au o convingere mai mare că au o esență sunt mai susceptibile de a fi atrase de acești alții similari, spre deosebire de cei care nu sunt similari”, spune Chu.
În două studii complementare, Chu a început să perturbe acest proces de atracție, eliminând influența raționamentului autoesențialist. Într-un experiment, el a etichetat atributele (cum ar fi plăcerea unui anumit tablou) ca fiind esențiale sau neesențiale; în altul, le-a spus participanților că folosirea esenței lor pentru a judeca pe altcineva ar putea duce la o evaluare inexactă a celorlalți.
„Se întrerupe acest proces de raționament esențialist, se întrerupe capacitatea oamenilor de a presupune că ceea ce văd reflectă o similaritate mai profundă”, spune Chu. „Un mod în care am făcut acest lucru a fost să le reamintesc oamenilor că această dimensiune a similarității nu este de fapt deloc conectată sau legată de esența ta; celălalt mod a fost spunându-le oamenilor că folosirea esenței lor ca modalitate de a-i înțelege pe ceilalți oameni nu este foarte eficientă.”
Negocierea la locul de muncă
Chu spune că există o tensiune cheie în descoperirile sale care modelează aplicarea lor în lumea reală. Pe de o parte, cu toții suntem în căutarea comunității noastre – este amuzant să ieșim cu oameni care ne împărtășesc hobby-urile și interesele, care iubesc aceeași muzică și cărți ca și noi și care nu sunt în dezacord cu noi în ceea ce privește politica.
„Acest tip de gândire este o strategie psihologică euristică foarte utilă„, spune Chu. „Le permite oamenilor să vadă mai mult din ei înșiși în oameni noi și străini”. Dar, de asemenea, exclude oameni, stabilește diviziuni și granițe – uneori pe cele mai fragile motive.
„Când auziți că se exprimă un singur fapt sau o singură opinie cu care sunteți de acord sau nu, chiar justifică să respirați suplimentar și să încetiniți”, spune el.
„Nu neapărat să iei acea singură informație și să extrapolezi pe baza ei, folosind acest tip de gândire pentru a merge până la capăt, că această persoană este în mod fundamental bună și ca mine sau în mod fundamental rea și nu este ca mine.”
Chu, al cărui background amestecă studiul comportamentului organizațional și al psihologiei, predă cursuri de negociere la Questrom și spune că cercetarea sa are o mulțime de implicații în lumea afacerilor, în special atunci când vine vorba de încheierea de înțelegeri.
„Eu definesc negocierile ca fiind conversații, acorduri și dezacorduri, despre cum ar trebui distribuite puterea și resursele între oameni”, spune el. „Ce deducții facem despre ceilalți oameni cu care purtăm aceste conversații? Cum experimentăm și cum ne gândim la acord versus dezacord? Cum interpretăm atunci când cineva primește mai mult și altcineva mai puțin? Toate acestea sunt întrebări cu adevărat esențiale pentru procesul de negociere.”
Dar, într-o perioadă în care diviziunea politică a invadat aproape toate sferele vieții noastre, inclusiv locurile de muncă, aplicațiile constatărilor lui Chu depășesc cu mult sfera negocierilor corporative.
Gestionarea personalului, colaborarea la proiecte și crearea de legături în echipă – toate sunt modelate de judecățile pe care le facem unii despre alții.
Raționamentul autoesențialist poate influența chiar și distribuția resurselor în societate, spune Chu: cine considerăm că merită sprijin, cine primește fonduri și cine nu, ar putea fi condus de „această convingere că rezultatele oamenilor sunt cauzate de ceva adânc în interiorul lor”. De aceea, el pledează pentru împingerea pauzei înainte de a judeca pe cineva care, la prima vedere, nu pare a fi ca tine.
„Există modalități de a trece prin viață și de a întâlni alți oameni și de a ne forma impresii despre alți oameni, fără a ne referi în mod constant la noi înșine”, spune el. „Dacă mergem în mod constant încercând să ne dăm seama cine este ca mine, cine nu este ca mine… nu este întotdeauna cel mai productiv mod de a încerca să ne formăm impresii despre alți oameni. Oamenii sunt mult mai complecși decât credem noi.”
Fericirea în căsnicie depinde de o variație genetică? Totul despre oxitocină, hormonul dragostei
Cu o experiență de 15 ani în domeniul jurnalismului IT&C, Cristi Popa este un expert în a traduce complexitatea tehnologică în termeni simpli și ușor de înțeles pentru publicul larg. Pasionat de inovație și tehnologie, el urmărește îndeaproape evoluțiile din industrie și le aduce la cunoștința cititorilor într-un mod captivant și informativ.
Cristi Popa a lucrat pentru publicații de top, atât online, cât și offline, unde a acoperit o gamă largă de subiecte, de la lansări de produse noi și tendințe tehnologice emergente, până la probleme de securitate cibernetică și impactul tehnologiei asupra societății. El a intervievat lideri din industrie, experți și utilizatori obișnuiți, oferind cititorilor perspective unice și valoroase asupra lumii tehnologiei.
Pe lângă activitatea sa jurnalistică la GadgetReport.ro, Cristi este un vorbitor public căutat și un moderator la evenimente din domeniu.
Cristi Popa este un jurnalist dedicat și un profesionist cu o etică puternică. El este cunoscut pentru capacitatea sa de a se adapta rapid la noile tehnologii și pentru a oferi informații corecte și la timp.
Pe lângă activitatea sa profesională, Cristi este un pasionat de tehnologie și un utilizator avid de gadgeturi. El este mereu în căutarea de noi tehnologii și gadgeturi care să-i facă viața mai ușoară și mai interesantă.