Capacitatea creierului de a se adapta și de a se reconfigura de-a lungul vieții continuă să îi surprindă pe cercetătorii în neuroștiințe. Experţii au găsit o modalitate de a restabili vederea la șoarecii adulți cu o formă de orbire congenitală, în ciuda maturității relative a rozătoarelor.
Șoarecii modelau o afecțiune umană rară a retinei ochiului, numită amauroză congenitală Leber (LCA), care cauzează adesea orbire sau deficiență vizuală severă la naștere.
Această afecțiune ereditară pare să fie cauzată de o mutație în oricare dintre zecile de gene asociate cu retina și cu abilitățile sale de detectare a luminii.
Cercetătorii lucrează de câteva decenii la tratamente care ar putea restabili fotoreceptorii deteriorați sau disfuncționali din această parte a ochiului. Unele strategii includ implanturi de retină, intervenții de editare a genelor și tratamente medicamentoase.
Toate aceste terapii emergente stimulează vederea cu diferite niveluri de succes, dar compușii sintetici care vizează retina par deosebit de promițători pentru cei cu mutații care implică fotoreceptorii bastonaș.
Bastonașele sunt fotoreceptorii din partea din spate a ochiului care percep lumina slabă. Acești neuroni specializați utilizează o serie de reacții biochimice pentru a transforma lumina senzorială în semnale electrice pe care restul creierului să le „citească”.
Pe măsură ce pigmenții fotosensibili din bastonașele retiniene absorb niveluri scăzute de lumină, aceștia transformă molecula 11-cis retinal în all-trans-retinal, care, la rândul său, generează un impuls care călătorește pe nervul optic până la creier.
Meduzele, cheia unei noi terapii care inversează efectele îmbătrânirii
Tratamentele cu retinoizi sintetici
Studii anterioare efectuate pe copii cu LCA au arătat că tratamentele cu retinoizi sintetici pot ajuta la compensarea unei anumite pierderi de vedere atunci când sunt injectați direct în ochi. Dar modul în care aceste tratamente afectează adulții cu această afecțiune nu este la fel de bine înțeles.
„Deși s-au făcut unele progrese, rămâne încă neclar în ce măsură circuitele vizuale ale adulților pot fi readuse la o stare complet funcțională la nivelul cortexului vizual în urma corectării defectului retinian”, scriu cercetătorii.
În mod tradițional, s-a crezut că sistemul vizual al creierului se formează și se consolidează în timpul anumitor ferestre de dezvoltare la începutul vieții. Dacă ochiul nu este exersat în timpul acestor perioade critice, atunci rețelele vizuale din creier pot să nu fie niciodată conectate corespunzător pentru vedere, ceea ce duce la deficite de vedere pe tot parcursul vieții.
Pentru a explora această idee, cercetătorii au administrat un retinoid sintetic timp de șapte zile unor rozătoare adulte născute cu degenerare a retinei.
Tratamentul a reușit în cele din urmă să restabilească parțial sensibilitatea la lumină a animalelor și comportamentele lor tipice de orientare către lumină timp de 27 de zile.
La nouă zile după tratament, mult mai mulți neuroni din cortexul vizual erau activați de nervul optic.
Acest lucru sugerează că calea vizuală centrală care transportă informațiile de la ochi la cortexul vizual poate fi restabilită în mod semnificativ prin tratament cu retinoizi, chiar și la șoarecii adulți.
„Sincer, am fost impresionați de cât de mult a salvat tratamentul circuitele cerebrale implicate în vedere”, spune neurobiologul Sunil Gandhi de la Universitatea din California, Irvine.
„Vederea implică mai mult decât niște retină intactă și funcțională. Începe în ochi, care trimite semnale în tot creierul. Este în circuitele centrale ale creierului unde apare de fapt percepția vizuală”.
Vederea umană poate fi ,,reparată’’?
Studiul a fost realizat doar în rândul șoarecilor, dar descoperirea îi face pe neuroștiințifici să se gândească la faptul că fereastra critică pentru sistemul vizual uman ar putea fi, de asemenea, mai mare decât se presupunea cândva.
Cu alte cuvinte, lipsa vederii în copilărie nu înseamnă neapărat că vederea nu poate fi recuperată niciodată la vârsta adultă.
„Imediat după tratament, semnalele care veneau de la ochiul opus, care este calea dominantă la șoarece, au activat de două ori mai mulți neuroni din creier”, spune Ghandi.
„Ceea ce a fost și mai uluitor a fost faptul că semnalele provenite din calea ochiului de pe aceeași parte au activat de cinci ori mai mulți neuroni din creier după tratament, iar acest efect impresionant a fost de lungă durată”.
Sunt necesare cercetări suplimentare pe modele animale. Dar poate că într-o zi, neuroștiințele vor putea testa dacă beneficii similare ar putea fi declanșate la oamenii în vârstă cu unele versiuni de LCA.
„Faptul că acest tratament funcționează atât de bine în calea vizuală centrală la vârsta adultă susține un nou concept, și anume că există un potențial latent pentru viziune care așteaptă doar să fie declanșat”, explică Ghandi.
Studiul a fost publicat în revista Current Biology.
Un obiect necunoscut s-a agățat de robotul trimis de NASA pe Marte