Un microorganism microscopic, transmis frecvent prin pisici, trăiește tăcut în creierul sau mușchii a aproximativ o treime din populația globului. Deși ideea unui parazit permanent instalat în creier pare alarmantă, majoritatea oamenilor infectați nu vor afla niciodată că îl poartă.
Toxoplasma gondii, cunoscută pe scurt drept „toxo”, este un parazit unicelular capabil să infecteze aproape orice mamifer cu sânge cald, inclusiv oamenii. Odată intrat în organism, parazitul se cuibărește în mușchi și în creier, unde poate rămâne pentru tot restul vieții gazdei. Infecția provocată de acest parazit poartă numele de toxoplasmoză.
Potrivit unui articol semnat de Chris Tonkin, profesor asociat la Institutul de Cercetare Medicală Walter and Eliza Hall din Australia și publicat pe platforma The Conversation, aproximativ o persoană din trei la nivel mondial a fost infectată cu acest parazit de-a lungul vieții. Cu toate acestea, marea majoritate a oamenilor nu prezintă niciodată simptome, întrucât sistemul imunitar reușește, în general, să țină parazitul sub control.
Chiar toate infecțiile provin de la pisici?
Nu neapărat. Pisicile sunt singurele animale în care parazitul se poate reproduce sexual, motiv pentru care sunt considerate „gazdele definitive” ale toxoplasmei, iar transmiterea către oameni se face prin contactul cu fecalele acestora. Totuși, la nivel mondial, consumul de carne insuficient preparată termic reprezintă o sursă la fel de importantă, dacă nu chiar mai frecventă, de infecție.
Există și o nuanță liniștitoare pentru proprietarii de pisici: animalele elimină parazitul doar în timpul primei infecții, după care devin imune și nu îl mai transmit niciodată din nou. Majoritatea pisicilor infectate nu prezintă niciun simptom vizibil, iar cele care dezvoltă boala clinică pot manifesta doar pierderea apetitului, febră și lipsă de energie.
Cine este, de fapt, expus unui risc real?
Cel mai cunoscut risc asociat toxoplasmozei ține de sarcină. Femeilor însărcinate li se recomandă în mod obișnuit să evite carnea insuficient preparată și curățarea litierei pisicilor, întrucât parazitul poate traversa placenta și poate infecta fătul, provocând orbire, defecte neurologice congenitale sau chiar pierderea sarcinii.
Din fericire, acest scenariu rămâne extrem de rar. În Australia, autorul citează o incidență estimată între 0,17 și 2,3 cazuri la 10.000 de nașteri, un procent suficient de mic încât testarea de rutină în timpul sarcinii nu este considerată necesară. Important de precizat este că riscul privește exclusiv femeile care nu au fost niciodată infectate anterior cu toxo, întrucât o infecție trecută oferă, în general, protecție împotriva unei noi contaminări în timpul unei sarcini ulterioare.
Un alt grup expus unui risc real este cel al pacienților cu sistem imunitar puternic slăbit, de exemplu în urma unui transplant de măduvă osoasă sau a unei infecții cu HIV. La aceștia, o infecție latentă se poate reactiva brusc, transformându-se într-o boală acută potențial fatală, deși există tratamente eficiente pentru aceste cazuri. Parazitul poate afecta și vederea, dacă ajunge să se instaleze în retină. Toxoplasmoza retiniană este estimată, potrivit autorului, la aproximativ un caz la 149 de persoane în Australia.
Rata infecției variază enorm de la o regiune la alta. Potrivit datelor citate în articol, în Franța aproximativ 50% din populație a fost expusă parazitului, în timp ce în Brazilia procentul urcă până la 80%. Aceste diferențe mari sunt atribuite obiceiurilor alimentare locale, în special consumului de carne insuficient preparată, numărului mai mare de pisici fără stăpân, tulpinilor specifice de parazit care circulă în zonă, dar și climatului cald și umed, care favorizează supraviețuirea toxoplasmei în mediul înconjurător.
Cum reușește parazitul să influențeze comportamentul?
Una dintre cele mai fascinante descoperiri legate de acest parazit vine din studiile realizate pe rozătoare. Când infectează creierul unui șobolan sau al unui șoarece, toxo pare capabil să inverseze aversiunea naturală a acestor animale față de mirosul de pisică. Cercetătorii cred că parazitul manipulează astfel comportamentul gazdei, făcând-o mai puțin precaută și, implicit, mai ușor de prins de o pisică, ceea ce permite parazitului să își încheie ciclul de viață, deoarece reproducerea sa sexuală are loc exclusiv în corpul felinelor.
Capacitatea unui organism unicelular de a modifica în mod atât de precis comportamentul unui organ complex precum creierul poate părea greu de crezut, dar fenomenul a fost confirmat repetat în laboratoare, prin studii realizate pe rozătoare. Modul exact în care se produce această manipulare rămâne însă, deocamdată, necunoscut, la fel ca și întrebarea dacă fenomenul are loc și în condiții naturale, în afara laboratorului.
Poate influența toxoplasma și comportamentul uman?
Cercetătorii au identificat legături între infecția cu toxo și diverse afecțiuni sau comportamente umane, inclusiv tendința spre asumarea riscurilor și anumite tulburări psihiatrice, în special schizofrenia. Autorul articolului avertizează însă că aceste rezultate trebuie privite cu prudență, întrucât studiile respective sunt de tip corelațional, ceea ce înseamnă că demonstrează doar o asociere, nu neapărat o relație de cauzalitate. Mai mult, creșterea riscului observată este, de regulă, una modestă, iar alte cercetări publicate contrazic parțial aceste concluzii.
O altă limitare importantă ține de direcția relației cauzale. Studiile corelaționale nu pot stabili dacă infecția cu toxo predispune la afecțiuni precum schizofrenia sau dacă, dimpotrivă, anumite tulburări preexistente modifică într-un fel comportamentul persoanei, făcând-o mai predispusă la o infecție cu acest parazit. Aceasta rămâne, potrivit autorului, una dintre cele mai disputate zone de cercetare din acest domeniu.
Ar trebui, până la urmă, să ne facem griji?
Pentru marea majoritate a oamenilor sănătoși, toxoplasma rămâne un „pasager tăcut” pe tot parcursul vieții, fără să provoace vreo boală. Sistemele medicale din întreaga lume gestionează deja eficient situațiile în care parazitul reprezintă un risc real, în special în cazul sarcinilor și al persoanelor cu imunitate compromisă.
Chiar și așa, cercetarea asupra mecanismelor prin care acest parazit reușește să se ascundă atât de bine de sistemul imunitar continuă. Potrivit autorului, o înțelegere mai profundă a acestui proces ar putea duce, într-o bună zi, la un tratament capabil să elimine complet o infecție latentă cu toxo, o schimbare care ar avea un impact real asupra persoanelor cu adevărat expuse riscului și ar transforma modul în care privim una dintre cele mai răspândite infecții din lume.
