Cercetătorii de la MIT avertizează că planeta noastră și-a accentuat rotația, iar consecințele ar putea fi devastatoare. Experții nu știu exact ce anume a determinat rotația mai rapidă a Pământului, dar ei speculează că acest fenomen ar putea fi legat de schimbările climatice, de maree sau chiar de straturile interioare ale planetei.
7News relatează, citând un studiu recent dat publicității, că Pământul a efectuat o rotație completă în mai puțin de 24 de ore, cât era normal, în data de 29 iunie 2022, cu 1,59 de milisecunde mai puțin.
Rotațiile neregulate ale Pământului creează nevoia de modificare a timpului universal denumit UTC (Coordinated Universal Time), cu așa-numită secundă intercalată (leap second), care menține ceasurile noastre cât mai aproape de ora solară – mișcările Soarelui.
Specialiștii nu știu exact ce anume a determinat rotația mai rapidă a Pământului, dar ei speculează că acest fenomen ar putea fi legat de schimbările climatice, de maree sau chiar de straturile interioare ale planetei.
Un fenomen ieșit din tipare
Înteresant este că, până acum, rotația Pământului a încetinit în mare măsură de-a lungul timpului, așa că au existat doar secunde adăugate în plus (au fost 27 de ori când s-a introdus o secundă în plus), care au fost adăugate la ceasurile atomice care țin evidența precisă a timpului.
Sunt diverse teorii care explică cauza vitezei diferite a rotației Pământului. Ele precizează că ar fi vorba de topirea ghețarilor, ce înseamnă o masă mai mică la poli, de activitatea seismică, de mișcările nucleului topit din interiorul planetei noastre sau de mișcarea polilor geografici.
Inversarea polilor magnetici ai Pământului, în desfășurare. Scenariu apocaliptic?
”Dacă rotația rapidă a Pământului continuă, aceasta ar putea duce la necesitatea introducerii primei secunde negative”. Asta ar însemna o secundă intercalată negativă (în minus) ce ar trebui introdusă în ceasurile atomice.
”Acest lucru ar fi necesar pentru a menține timpul civil, care se bazează pe ritmul super stabil al ceasurilor atomice, în pas cu timpul solar, care se bazează pe mișcarea Soarelui pe cer”, au spus experții.
Consecințele ar putea fi devastatoare
Accelerarea rotației Pământului are consecințe deoarece ceasurile atomice (care măsoară cu mare precizie timpul lumii) care sunt folosite la sateliții GPS, nu țin cont de schimbarea rotației planetei noastre.
Dacă Pământul se învârte mai repede, atunci el ajunge în aceeași poziție puțin mai repede. O jumătate de milisecundă echivalează cu 10 inchi sau 26 de centimetri la ecuator.
Pe scurt, sateliții GPS vor deveni inutili. Există, de asemenea, consecințe potențial confuze pentru smartphone-uri, computere și sistemele de comunicații, care se sincronizează cu serverele Network Time Protocol (NTP).
Pământul este oval? O forță necunoscută deformează Terra la ecuator
Experții de la Meta au anunțat, într-o postare pe Facebook, că introducerea unei secunde negative (în minus) ar putea avea un ”efect devastator”.
Potrivit acestora, este posibil ca, de exemplu, sisteme IT să sufere întreruperi masive dacă ceasurile lor interne ar trebuie vreodată să fie date înapoi, pentru a compensa o rotație neregulată a Pământului, mai rapidă în acest caz.
”Impactul unei secunde negative interzise nu a fost niciodată testat la scară largă, ar putea avea un efect devastator asupra software-ului care se bazează pe cronometre și programatori”, a spus compania Meta, care deține Facebook.
Avertisment fără precedent! Fenomenul ce a adus noaptea de peste un an pe Pământ se poate repeta

Cu o experiență de 15 ani în domeniul jurnalismului IT&C, Cristi Popa este un expert în a traduce complexitatea tehnologică în termeni simpli și ușor de înțeles pentru publicul larg. Pasionat de inovație și tehnologie, el urmărește îndeaproape evoluțiile din industrie și le aduce la cunoștința cititorilor într-un mod captivant și informativ.
Cristi Popa a lucrat pentru publicații de top, atât online, cât și offline, unde a acoperit o gamă largă de subiecte, de la lansări de produse noi și tendințe tehnologice emergente, până la probleme de securitate cibernetică și impactul tehnologiei asupra societății. El a intervievat lideri din industrie, experți și utilizatori obișnuiți, oferind cititorilor perspective unice și valoroase asupra lumii tehnologiei.
Pe lângă activitatea sa jurnalistică la GadgetReport.ro, Cristi este un vorbitor public căutat și un moderator la evenimente din domeniu.
Cristi Popa este un jurnalist dedicat și un profesionist cu o etică puternică. El este cunoscut pentru capacitatea sa de a se adapta rapid la noile tehnologii și pentru a oferi informații corecte și la timp.
Pe lângă activitatea sa profesională, Cristi este un pasionat de tehnologie și un utilizator avid de gadgeturi. El este mereu în căutarea de noi tehnologii și gadgeturi care să-i facă viața mai ușoară și mai interesantă.