Dacă vom detecta vreodată o civilizație extraterestră și vom începe să comunicăm cu ea, mesajele ar putea dura ani, decenii sau chiar secole pentru a călători în sens invers, avertizează specialiştii. Până ce nu vom găsi o soluţie pentru a comunica instant cu o presupusă civilizaţie extraterestră, orice progres în explorarea spaţiului va fi pus sub semnul întrebării.
Potrivit experţilor de la Departamentul de Astronomie și Astrofizică de la Universitatea din California, ne confruntăm cu o întârziere de 49 de minute doar pentru a comunica cu nava spațială Juno care orbitează în jurul lui Jupiter, iar aceasta se află în interiorul sistemului nostru solar. Comunicarea cu o navă sau o entitate extraterestră aflată la sute de ani-lumină sau chiar mai departe ar fi o misiune descurajantă.
Graeme Smith, profesor și astronom la Departamentul de Astronomie și Astrofizică de la Universitatea din California, a publicat o lucrare în International Journal of Astrobiology intitulată „Despre prima sondă care a tranzitat între două civilizații interstelare”.
„Dacă o civilizație spațială se angajează într-un program de trimitere de sonde către destinații interstelare, prima sondă care va ajunge la o astfel de destinație nu va fi probabil una dintre cele mai timpurii sonde, ci una cu capacități mult mai avansate”, scrie Smith.
„Această concluzie se bazează pe un scenariu în care o civilizație extraterestră (ETC) se lansează într-un program interstelar în timpul căruia lansează sonde din ce în ce mai sofisticate a căror viteză de plecare crește în funcție de timp pe tot parcursul programului.”
Smith nu este primul care semnalează un decalaj tehnologic în această situație. În 2006, Andrew Kennedy a publicat o lucrare în Journal of the British Interplanetary Society intitulată „Interstellar Travel – The Wait Calculation and the Incentive Trap of Progress”.
El a subliniat faptul că civilizațiile știu că tehnologia lor va progresa, astfel încât acestea pot aștepta înainte de a trimite sonde, știind că primele lor eforturi vor fi probabil depășite de eforturile ulterioare, mai avansate din punct de vedere tehnologic. Există un punct în care nu va mai avea sens să așteptăm?
„Primele nave spațiale au început să părăsească Sistemul Solar la 100 de ani de la lansarea primei rachete cu combustibil lichid de către Robert Goddard”, scrie Smith, iar acest lucru formează fundalul acestui scenariu.
Oamenii preistorici, legături cu extratereștrii? Ce s-a descoperit în ADN-ul uman
O întîrziere de 80.000 de ani
Smith calculează că o sondă de generație următoare ar fi lansată la fiecare 100 de ani, același interval de timp dintre racheta lui Goddard și sondele Voyager.
Folosind sonda Voyager 2 ca sondă de generația zero a omenirii, Smith calculează că aceasta ar ajunge la o țintă interstelară din vecinătatea noastră stelară în aproximativ 80.000 de ani.
Peste 2.700 de ani, vom lansa cea de-a 27-a generație de sonde. Această sondă va fi mult mai avansată și va călători cu o viteză mult mai mare. Aceasta ar ajunge la aceeași destinație ca și sonda din generația zero în doar 5.560 de ani, cu 74.000 de ani mai devreme decât Voyager 2, dacă ar fi fost o sondă cu scop precis.
Dar, în acest exemplu, Pământul trimite sonde către o stea relativ apropiată din vecinătatea noastră stelară. Ce se întâmplă dacă ne extindem raza de acțiune pentru a avea o probabilitate mai mare de a ajunge la un ETC și trimitem sonde către o stea aflată la 31 de parseci (100 de ani-lumină) distanță?
În acest caz, sonda noastră de generația 140 ar fi prima care ar ajunge la destinație. Aceasta ar fi lansată în al 14.000-lea an al programului nostru de sonde interstelare și ar fi mult mai rapidă decât sonda noastră de generația zero (Voyager 2).
Aceasta ar ajunge la destinație la 28.200 de ani de la începutul programului. Iar prima sondă trimisă în acest scenariu ar ajunge la aceeași destinație abia după 1.972.000 de ani.
Primul contact cu o civiliziţie extraterestră
Smith este de acord cu alți cercetători care subliniază că este foarte puțin probabil ca primul contact să aibă loc între două civilizații egale. Este probabil să existe o disparitate tehnologică între ele, iar aceasta ar putea fi extraordinară.
Nivelul nostru tehnologic nu ne permite să trimitem sonde către alte stele, cu excepția celei mai apropiate. Dacă Voyager 1 s-ar fi îndreptat spre cel mai apropiat vecin al nostru, Proxima Centauri, i-ar fi luat peste 73.000 de ani pentru a ajunge acolo.
Ne aflăm în situația dificilă pe care Kennedy a descris-o în lucrarea sa din 2006. Este inutil să încercăm să trimitem sonde chiar și la cea mai apropiată stea. Am putea la fel de bine să așteptăm până când tehnologia noastră se va dezvolta. 73.000 de ani este o perioadă de timp absurdă. Cum va arăta omenirea până atunci? Cum va fi civilizația noastră? Va mai exista umanitatea?
Stephen Hawking ne-a avertizat în trecut că nu trebuie să ne anunțăm prea devreme prezența în galaxie. „Pe măsură ce îmbătrânesc, sunt mai convins ca niciodată că nu suntem singuri”, a spus Hawking. „Într-o zi, am putea primi un semnal de la o planetă precum Gliese 832c, dar ar trebui să fim precauți dacă vrem să răspundem”.
Gliese 832 este o pitică roșie aflată la aproximativ 16 ani lumină distanță. Aceasta este o distanță extraordinară, iar dacă o sondă la fel de rapidă ca Voyager 2 s-ar îndrepta spre ea, ar fi nevoie de peste 250.000 de ani pentru a ajunge la ea. Gliese 832c este o planetă stâncoasă aflată în zona locuibilă a stelei și este a cincea cea mai apropiată planetă potențial locuibilă de Pământ pe care o cunoaștem. Dacă un ETC ar avea sediul acolo și dacă ar trimite o sondă către noi, este posibil să se confrunte cu problema descrisă de Smith în lucrarea sa.
Ceva de genul acesta s-ar putea întâmpla într-o zi. Nu știm ce se află acolo sau cât de răspândită ar putea fi viața.
Există dovezi că extratereștrii au vizitat Pământul? Documentele Congresului SUA
