Apple lucreaza la foc automat la productia celei de-a sasea generatii a smartphone-ului iPhone, model ce va fi lansat in doua variante de ecran, de 4,7 si 5,5 inchi, in luna septembrie.
Intre timp, pe internet continua sa apara noi dezvaluiri despre proprietatile uimitoare ale noului telefon. Iar una dintre acestea este noul ecran, acoperit cu safir, o solutie tehnica care va oferi smartphone-ului o rezistenta fara precedent la zgarieturi si lovituri.
Expertii spun ca ecranul din safir va fi practic indestructibil si ca aceasta noua tehnologie va revolutiona piata dispozitivelor mobile.
Din imaginile publicate de Sonny Dickson, putem vedea cat de flexibil si rezistent este noul ecran. Bloggerul prezinta modelul de 4,7 inchi.
In prezent, Apple foloseste Corning Gorilla Glass pentru iPhone 5s insa, odata cu noua generatie, va trece pe folia de safir in care a investit 100 milioane de dolari pentru deschiderea unei fabrici in Mesa.
GadgetReport.ro relata, luni, ca Apple a inceput deja, de la 1 iulie, productia masiva a smartphone-ului iPhone 6.
Din datele prezentate de 9to5mac.com, unul dintre cele mai cunoscute site-uri care prezinta informatii in exclusivitate despre produsele Apple, noul iPhone ar urma sa vina impreuna cu viitorul ceas inteligent iWatch.
Ambele modele iPhone 6 vor avea un profil metalic si vor fi mai subtiri cu 9% fata de iPhone 5s, insa mai grele cu 10%.
Ecranul noului iPhone 6 ar urma sa aiba o rezolutie de 1704X960 pixeli, cu o densitate de 468 pixeli/inch. Telefonul va avea un procesor A8 mult mai rapid si care va consuma mai putina energie.
iPhone 6 va rula, bineinteles, noul sistem de operare iOS 8. Detalii despre noile aplicatii aduse de iOS 8 aflati de AICI.
Potrivit surselor weibo, care au stat de vorba cu Sun Chang Xu, news chief analyst la ESM-China, dincolo de ecranul mai mare, smartphone-ul iPhone 6 va veni cu senzori care vor masura temperatura exterioara, presiunea atmosferica si umiditatea. Asta pe langa deja clasicul senzor de amprenta, disponibil pe iPhone 5s.